Începutul anului aduce o noutate şi în staff-ul tehnic al Politehnicii. Antrenor în cadrul academiei noastre de copii şi juniori, Cristian Gălan va activa din această iarnă şi în cadrul primei echipe, din postura de „secund” al „principalului” Dan Alexa.
Cristi Gălan e un nume foarte apreciat de suporterii alb-violeţi, în primul rând prin prisma activităţii sale din iarbă. Fundaş central de meserie, acesta şi-a adus o contribuţie foarte importantă la ascensiunea „Băieţilor în ghete” din Liga a V-a până în eşalonul secund. A făcut-o din postura de căpitan al Politehnicii, în tricoul căreia a demonstrat un devotament exemplar.
În această pauză competiţională, cel care a purtat pe tricou numărul 21, a fost solicitat de un alt fost căpitan alb-violet, alăturându-se astfel în staff-ul antrenorului principal Dan Alexa din postura de antrenor secund. „Dacă vă uitaţi la scrisoarea trimisă suporterilor, la despărţirea din postura de jucător, titlul e pus exact aşa: «Ne vom reîntâlni și vom continua să luptăm împreună!». Chiar mă gândeam la asta, că vom lupta împreună din nou, acesta era scopul meu… Cu atât mai mult sunt bucuros că ţelul e lupta pentru promovare. Ar fi ceva extraordinar să promovăm şi să fim la vară în Liga I! Rămâne să vedem cum mă descurc din postura asta, sper să mă descurc la fel de eficient cum m-am descurcat din postura de jucător”, a declarat Cristi Gălan despre revenirea la prima echipă sub noua formă.
Scrisoarea specială a fostului căpitan al Politehnicii, publicată la momentul despărţirii din postura de fotbalist poate fi citită AICI.
Cristian Ion Gălan s-a născut pe 17 septembrie 1989, la Hunedoara. A crescut la Corvinul Hunedoara şi FC Politehnica Timişoara şi a evoluat de-a lungul carierei la FC Politehnica II, FCM Reşiţa, Corvinul 2005, Viitorul Sânandrei, Fortuna Covaci, Flacăra Făget, Timişul Şag, CSC Dumbrăviţa şi Phoenix Buziaş. Din ianuarie 2013 şi până în vara lui 2017 a fost component de bază al echipei noastre. Ultimii ani şi i-a dedicat mai mult antrenoratului. Din această postură a pus bazele activităţii generaţiilor de copii născuţi în anii 2006 şi 2007 în cadrul clubului nostru, fiind în continuare antrenorul principal al primeia. În prezent este deţinător al licenţei UEFA B de antrenor.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan