Crucea Roşie Dâmbovița este la datorie în plină criză COVID-19 și vine în sprijinul persoanele vulnerabile din județ. Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița desfașoară mai multe activitați umanitare menite sa vină în sprijinul autorităților locale și a persoanelor aflate în izolare.
Concret, în cursul zilei de vineri,27 martie 2020, Crucea Roșie Dâmbovița a primit o donație din partea Fundației „Pretuiește viața”,reprezentată de Andreea Marin. Donația constă în apa și alimente, în valoare de 10.189,89 lei.
Directorul Crucii Roșii Dâmbovița, Raul Pavelescu alaturi de doi voluntari, s-a deplasat la Ploiești să ridice alimentele și să le aducă la depozitul Crucii Roșii Dâmbovița. Se pregătesc în orele următoare pachete alimentare care vor ajunge la persoanele izolate la domiciliu din cauza COVID-19, din comunele Corbii Mari și Cojasca.
Cele doua localități au fost stabilite în urma discuțiilor dintre conducerea Crucii Roșii Dâmbovița,conducerea CJ Dâmbovița și Prefectura Dâmbovița, având în vedere ca în aceste comunități există un număr destul de mare de persoane vulnerabile în contextul COVID-19.
Activitatea de distribuţie a alimentelor, apei şi materialelor de protecţie continuă şi în zilele următoare pe masură necesităţilor constate și în celelalte comunități dambovițene:
”Este momentul să ne implicăm cu toții și să sprijinim împreună unitațile sanitare, comunitățile de pe teritoriul județului Dâmbovița. Donația primită astăzi, constând în alimente și apă, este destinată pentru sprijinul persoanelor vulnerabile aflate în izolare, la Corbii Mari și Cojesca. Mulțumesc celor care ne-au donat și totodată transmit atreprenorilor și firmelor care apreciază și doresc să susțină lupta Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița împotriva COVID-19, o pot face sub diverse forme: alimente, apă, igienico-sanitare ori sprijin financiar pentru activitățile desfăşurate în această perioadă. Pentru a continua acest demers este esențială colaborarea cu cât mai mulți antreprenori și firme dornice să se implice în acest efort colectiv” a declarat jr.Raul Pavelescu, directorul Crucii Roșii Dâmbovița.
De 144 de ani, Crucea Roșie Română a fost alături de populație în prima linie a asistenței umanitare. Pandemia de coronavirus nu face excepție și ne dorim să rămânem în prima linie a asistenței umanitare în continuare prin sprijinirea tuturor categoriilor sociale afectat de pandemie.Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, Crucea Roșie Română s-a aflat în strânsă colaborare cu autoritățile naționale și locale pentru a oferi sprijin logistic, uman și material în vederea consolidării răspunsului în fața pandemiei COVID-19.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea