Crucea Roşie Română, în colaborare cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, va desfașura în perioada 16 – 31 mai a.c., o nouă campanie de donare de sânge în mai multe judeţe din țară. Campania “N-avem sânge” își propune creșterea rezervelor de sânge din Centrele de Transfuzie Sanguină mai ales pentru mini-vacanţa din perioada 1 – 5 iunie 2017 când numărul donatorilor va fi mic și necesarul de sânge va fi în creștere.
Timp de 2 săptămâni, peste 100 de voluntari ai Crucii Roșii Române vor fi pe străzile din București, Ploiești, Alexandria, Târgoviște și Buzău și vor încerca să informeze și, totodată, să responsabilizeze oamenii de necesarul de sânge din România. Aceștia vor face cunoscute condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească o persoană pentru a dona sânge și etapele procesului de donare.
În data de 31 mai centrul mobil de donare de sânge din București se va deplasa în Târgoviște, pe platoul Prefecturii pentru o acțiune rapidă de donare de sânge.
Legat de aceasta campanie, domnul Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române, a declarat următoarele:
“Campania lansată de Crucea Roșie Română face apel la umanitate, solidaritate și la responsabilizarea oamenilor. Sângele este un țesut viu care nu poate fi înlocuit cu un produs de laborator, de aceea noi, oamenii, trebuie să donăm sânge pentru cei care au nevoie. Ne dorim ca cetățenii să răspundă la chemarea noastră și să salveze vieți. Pot face acest lucru donând sânge atât la Centrele de Transfuzie Sanguină, cât și la centrele mobile de sânge”.
Statistic vorbind, vă pot spune că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde. În medie, în România, este nevoie de 500.000 de unităţi de sânge anual şi doar 2% din populaţie donează, în timp ce media europeană este de 10%.
Programul recoltării:
- 31 mai, Târgoviște – Centrul Mobil de Donare de Sânge va fi amplasat în Platoul Prefecturii, în intervalul 09:00 – 14:00
Detalii despre condițiile de eligibilitate și recomandări înainte și după donarea de sânge pe www.n-avemsange.ro cât și la sediul filialei noastre.
Sponsor campanie: Macromex (Edenia)
Parteneri media: MVcom, Phoenix Media, Hotnews, IQads.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului