În astrologie, trigonul dintre Venus și Jupiter, denumit trigonul de aur, anunță dezlănțuirea forțelor benefice. Aspectul se poate produce de mai multe ori pe an, numai că rareori este însoțit de o alianță a celorlalte planete cum se întâmplă în data de 8 august 2019. Prin urmare, nu avem majoritate planetară, avem chiar unanimitate, iar relația Venus-Jupiter este împuternicită cu drept de veto.
Am mai trăit acest aspect în data de 9 mai anul acesta, însă fără aceleași efecte de amploare din pricina altor condiționări astrale. Acum, între Luna Nouă din 1 august și Luna Plină din 15 august traversăm un culoar astrologic de aur. Avem Happy Hours sus pe cer și jos pe Pământ, ca în corporații. Suntem alchimiști. Găsim formula și obținem aur!
În acest răstimp de 2 săptămâni Lumina lucrează prin și pentru noi. Și nu ca în sloganul acela ‘Dormiți liniștiți, astrele veghează!’, căci nu e timp de dormit. E timpul pentru acțiune. Universul conspiră pentru ca fiecare să materializeze ceea ce merită, pe frecvența aspirațiilor sale. Oportunitățile pică din cer și ne caută pe acasă. Sincronicitățile devin incontestabil de palpabile. Intențiile creatoare se manifestă. Lumina mai face însă ceva: răscolește tot Întunericul acolo unde el s-a cuibărit la putere, iar asta explică atât de multe la nivel social…
Suntem părtași la o corectare a cursului lucrurilor, atât la nivel personal, cât și la nivel de subconștient colectiv. Guvernator este acum semnul Leului, iar Jupiter din Săgetător face trigon nu doar cu Venus, ci și cu Soarele, în timp ce alte disonanțe planetare se estompează. Sunt încurajate rezolvările spectaculoase ale unor situații atinse de nedreptate, incorectitudine și mizerie. Întunericul iese la suprafață ca să fie măturat gunoiul.
Toți cei ce aspiră la creștere prin studii sau călătorii, toți cei ce fac acum un salt în afara cercului strâmt în care au funcționat, cei ce îndrăznesc să-și depășească limitele, cei ce se expun la diversitate, la informații și situații diferite, cei ce urmăresc creșterea calității vieții și autodepășirea sunt campionii acestui tranzit. Cine vrea calitate, primește și cantitate. Nu există acum puțin și bun. Dacă e bun și benefic, trebuie să fie și mult. Unii spun că în viața lor limita e doar Cerul. Trigonul de aur ne spune că și aceasta este o perspectivă limitată. De ce să facem din Cer hotarul aspirațiilor noastre, când avem infinitul și imposibilul de adus pe lume?
Cuvintele cheie sunt: realizare, triumf, trofeu, maxim, optim. În acest spațiu de miracole trăim două săptămâni în care nu mai putem respira decât șanse providențiale. Oxigenul nu ne mai place. A nu se înțelege că oricine are de câștigat! Doar cei dispuși să iasă din rutina devenită carapace, hotărâți să se transforme și să muncească pentru viziunea lor.
Trigonul de aur ne întreabă de ce ne-am mulțumi cu puțin, când putem avea tot ce merităm să avem? De ce să preferăm partea când ne caută întregul? De ce să rămânem la voia sorții când putem să ne creăm Destinul?
Fă un pas în necunoscut! Căci unde pui piciorul, Dumnezeu crește pământ stabil și fertil sub talpa ta!
Trigonul de aur în acțiune pentru fiecare zodie și Ascendent :
Berbec: iubire împărtășită, împlinire prin copii, recunoaștere publică.
Taur: realizare domestică, siguranță, viață de familie echilibrată.
Gemeni: relații benefice, călătorii fructuoase, deschidere către studii.
Rac: recunoaștere a talentelor, satisfacție financiară, investiții trainice.
Leu: noi începuturi, evoluție generală, validare și confirmări.
Fecioară: întoarcere la vechi aspirații, finaluri fericite, soluții divine.
Balanță: popularitate, succes în echipă, promovare.
Scorpion: reinventare socio-profesională, autoritate, siguranță materială.
Săgetător: rol de mentor, influență asupra celorlalți, șanse providențiale.
Capricorn: susținere, redresare financiară, deblocări miraculoase.
Vărsător: alianțe providențiale, creștere în cuplu, cooptare pe un nou drum.
Pești: ușurință, ameliorare generală, bunăvoință și sprijin de sus.
Valeriu Panoiu
Sursa: valeriupanoiu.blogspot.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice