Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cum creezi o atmosferă unică în locuință? Decorațiunile de interior, detalii ce pot face diferența

O locuință este despre confort și sentimentul de siguranță de care ne putem bucura în permanență atunci când pășim pragul casei. Acesta este și motivul principal pentru care în general investim încrezători atunci când vine vorba despre propriile cămine. Uneori însă, simțim nevoia unei schimbări radicale în ceea ce privește încăperile locuinței astfel că o reamenajare este practic singura opțiune pe care o avem în astfel de situații. Proiectele de amenajare presupun însă de cele mai multe ori idei creative, decizii complicate și desigur implică bugete pe care trebuie să le gestionăm cât mai bine. Toate aceste lucruri nu ar trebui să reprezinte un impediment atunci când vine vorba despre confortul tău și al familiei.

Reamenajările încep în general cu conturarea în linii mari a unui proiect, pe care să îl folosești ca o linie de ghidaj, într-un proces atât de amplu. Ține cont însă de faptul că vei avea nevoie de un proiectant pentru case în situația în care îți dorești să construiești încăperi noi, care se abat de la proiectul inițial al locuinței. Iată așadar câteva schimbări pe care le poți face și care pot schimba radical atmosfera din locuință.

Abordează un stil de amenajare diferit

În funcție de modul în care este amenajata locuința ta, poți lua în calcul abordarea unui stil diferit, ceea ce va aduce din start o schimbare radicală a modului în care arată întreaga locuință. Stilul modern  merge foarte mult pe ideea de simplitate, detaliu ce ar trebui să se regăsească atât în design-ul obiectelor din încăperi, cât și în cromatica acestora. De asemenea, poți opta și pentru o reorganizare a mobilierului din încăperi, dacă spațiul îți permite acest lucru.

Apelează la decorațiunile de interior

Fiecare încăpere are o identitate proprie, astfel că pentru a capătă un plus de contur, este recomandat să apelam și la ajutorul decorațiunilor de interior. În prezent acestea se regăsesc într-o varietate de forme, dimensiuni și culori, încât le putem integra cu ușurință în absolut orice decor. Nu uita de faptul că o simplă decorațiune de interior, se poate transforma cu ușurință într-un veritabil centru de atracție.

Definește cât mai bine rolul fiecărei încăperi

Pentru a avea parte de confort deplin, este important ca rolul fiecărei încăperi din cadrul locuinței, să fie cât mai bine stabilit. În timp ce unele încăperi sunt destinate relaxării (așa cum este living-ul spre exemplu), altele sunt spații funcționale, unde gătim sau unde desfășurăm diferite activități. Dacă te vei asigura că definești corect rolul fiecărei încăperi, în mod cert locuința ta va căpăta un aspect deosebit.

Acorda atenție cromaticii

Cromatica este foarte importantă, indiferent de stilul de amenajare ales de aceea este recomandat să ții cu strictețe cont de culorile alese pentru încăperi, în funcție de ceea ce vrei să scoți în evidență. Evită pe cât posibil culorile stridente, pentru că utilizate oricare dintre încăperi acestea pot crea o stare de oboseală a ochilor. Alege o cromatică simpla, în special dacă dorești să abordezi un stil de amenajare modern. Cromatica de ansamblu reiese atât de la pereți, cât și de la diferite alte obiecte din încăpere.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share