
Specialiștii în energie cred că resursele energetice ale Planetei sunt aproape epuizate, iar foarte multe state au început să ia măsuri pentru reducerea consumului de energie și folosirea resurselor alternative, în special cele inepuizabile. Chiar și în legile din România sunt stipulate aceste aspecte, iar articolul 12 din Legea 159/2013 prevede ca începând cu anul 2021, clădirile noi trebuie să respecte anumite standarde, printre care consumul de energie din surse convenționale să fie aproape egal cu zero. Pentru instituțiile de stat, regula pentru clădirile noi se aplica începând cu 2019.
Inginerul Iosif Butuc, specialist în expertiză termică și tehnică în construcții și în termoviziune a clădiri, afirmă că românii au început de ceva timp să se adapteze la trendul mondial, și anume acela de a crește performanța energetică a unei clădiri și de a folosi surse alternative de energie. Referitor la mijloacele pe care românii ar trebui să le folosească pentru a reduce consumul de energie, specialistul consideră că acestea trebuie adaptate în funcție de cele două tipuri de realizare a energiei termice. “Pentru cazurile în care folosim combustibil în stare solidă, lichidă, gazoasă, lemne, gaz natural etc., cele mai profitabile soluții sunt panourile solare cu tuburi vidate și centralele pe gaz în condensație, în realizare directă cu un sistem de încălzire prin pardoseală. Pentru cazurile în care consumăm energie termică de la centrale eletrice, se recomandă panourile fotovoltaice, pompele de căldură cu inverter. Mai putem folosi aparatele de aer condiționat de tip inverter sau simple, panouri radiante, centrale electrice, calorifere electrice, aeroterme sau aparate de ventilație cu recuperare de căldură, sisteme terra air home, care aduce căldură naturală în mod gratuit, cu ajutorul căldurii din pământ, pe perioada iernii, sau răcirea clădirii cu ajutorul pământului, pe timp de vară”, declară ing. Iosif Butuc, directorul www.termice.ro.
Cum ne ajută experții să găsim soluțiile cele mai bune pentru reducerea consumului?
Într-o primă instanță, experții fac o inspecție tehnică și termică a clădirii și pot elabora o analiză detaliată referitoare la pierderile de căldură, problemele găsite, cât și o gamă de soluții pentru rezolvarea acestora. Aceste inspecții se realizează de către firme de instalații și de audit în energie termică și expertiză termică în construcții. Pentru măsurarea pierderilor de căldură, se folosesc aparate speciale care generează o hartă termică a clădirii și se poate depista cu ușurință locurile unde se pierde cel mai mult căldura. “În imagini puteți vedea un astfel de exemplu, în care am folosit camera de termoviziune, în timpul iernii, la o temperatură de -10 grade Celsius. Putem vedea cu ușurință unde este izolată clădirea (sunt culorile mai închise) și unde nu este izolată (culori mai deschise). Am întâlnit foarte multe cazuri în care oamenii nu au apelat la serviciile unui specialist și au investit, spre exemplu, în panouri solare fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, însă ca sursă de caldură foloseau centrala termică, unde consumul era mai mare decât ceea ce se producea. Un expert ar fi recomandat folosirea echipamentelor în funcție de cum au fost aceste concepute: spre exemplu, panourile fotovoltaice nu sunt recomandate să fie folosite pentru producerea de energie termică indirect și, de fapt, acea energie electrică produsă o poate folosi cu o centrală electrică pentru producerea de energie termică, însă randamentul este mult mai mic. Ar fi mult mai avantajos din punct de vedere al consumului, dar mai ales financiar, dacă am folosi, în speța de față, direct panouri solare cu tuburi vidate pentru energie termică. În concluzie, pentru eficientizare, se recomandă ca tipul de energie produsă să fie folosită doar pentru utilitățile care folosesc același tip de energie. Așadar, dacă producem energie electrică, trebuie s-o consumăm tot pentru utilitățile electrice, iar dacă producem energie termică, trebuie s-o folosim pentru energie termică și nu invers”, declară ing. Iosif Butuc, directorul www.termice.ro.
În cât timp se amortizeaza investițiile?
Specialistul consideră că sursele de energie “verde” cu consumul cel mai mic sunt, într-adevăr, mai scumpe decât cele convenționale, însă costurile acestora se amortizează surprinzător de repede dacă respectăm indicațiile din raportul tehnic. “Trebuie să ținem cont de faptul că aceste surse “verzi” pot acoperi costurile pentru mai multe utilități, cum ar fi apa caldă, încălzire și chiar pentru producerea de energie electrică. Un specialist poate spune, în funcție de suprafața locuită și alte criterii, care sunt sursele cele mai convenabile, iar cu cât aportul de energie acoperă cât mai mult din necesarul termic, cu atât perioada de recuperare a investiției este mai mică. Orice profesionist, care va întocmi un raport referitor la soluțiile de încălzire sau reabilitare termică, este obligat să ofere și o fișă tehnică cu valoarea estimativă a investiției și perioada de amortizare a investiției”, conchide ing. Iosif Butuc, directorul www.termice.ro.
Persoană de contact
Ing. Iosif Butuc
Specialist în expertiză termică
și tehnică în construcții și în termoviziune a clădiri
0741.146.358
www.termice.ro
www.termoviziune.eu
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Amendamente propuse pentru dotarea Spitalului Județean Târgoviște cu aparatură medicală
Echinocțiul de primăvară, 20 martie: Valuri de claritate și momente de revelație profundă
Lună Nouă în Pești, 18 martie: Eliberăm spațiul emoțional, mental și energetic pentru un nou început