Fie că ai decis recent să-ți achiziționezi ultimul model de Iphone, gândindu-te că în acest fel te poți bucura de avantajele tehnologiei și poți beneficia de cele mai noi aplicații, la cea mai înaltă modalitate de funcționare, ori că ți-ai dorit să-ți vezi truda din ultimele luni materializată într-un device la modă, achiziționarea unui telefon scump necesită, fără doar și poate, și o grijă suplimentară pe care ar fi foarte bine să ți-o asumi, dacă îți dorești să te bucuri de investiția ta cât mai mult timp.
Având parte de o plăcere instantanee în momentul în care ai achiziționat telefonul dorit, acum treci printr-o serie de momente în care îl cureți de orice urmă de praf i-ar putea apărea pe ecran, și îl așezi cu atenție în dreptul tău pe birou, atunci când lucrezi, însă știi deja că aceste obiceiuri nu vor fi de durată, căci, după ce vor trece câteva luni de la utilizarea acestuia, vei uita de grija depusă la început.
Pentru a învăța care sunt pașii ce te vor face să prelungești viața device-ului tău, urmărește următoarele ponturi:
Folia de protecție
Cu timpul vei uita să așezi în siguranță telefonul lângă tine, ba chiar s-ar putea să-ți și scape accidental din mână în momentele de neatenție, motiv pentru care merită să te gândești, încă de la achiziționarea telefonului, că ar fi necesară investiția într-o folie de protecție, ce îți poate asigura un ecran protejat în permanență de orice posibil accident.
Când vei alege să-ți pui o folie de protecție la telefon, mergi la un specialist să te ajute în acest sens, și evită să faci de unul singur acest task! În acest mod eviți apariția bulelor de aer ce nu vor face decât să-i sensibilizeze protecția oferită telefonului tău.
Husa
Astăzi avem parte de o gamă atât de variată de huse de telefon, încât ar fi și păcat să nu ne bucurăm de modelele pline de culoare și prețurile extrem de avantajoase ale acestora. Alege să achiziționezi din modelele huselor de Iphone 14 Pro de pe site-ul celor de la Lerato.ro și stai fără griji de acum în ceea ce privește siguranța telefonului tău. Având parte de reducerile de sezon în achiziționarea modelului dorit, te bucuri de cea mai bună calitate, la cel mai avantajos preț.
Investește într-un model rezistent la apă
Poate ți s-a întâmplat să vrei să faci baie și să ai dispoziția de a asculta muzica preferată, în timp ce te relaxezi cu un pahar de vin roșu lângă, și te bucuri de momentele cu tine. Pentru a-ți asigura, atât momentul tău cu tine, cât și siguranța telefonului mobil, alege să investești într-un model ce îți permite rezistența la apă, în cazul unui accident neprevăzut.
Indiferent că ne place sau nu să o recunoaștem, trăim într-o strânsă relație de dependență cu telefoanele noastre mobile, fapt ce ne împinge să fim conectați non-stop la ce se întâmplă în jurul nostru.
Asigură-ți confortul conectării cu cei dragi prin investirea în siguranța telefonului mobil, și bucură-te de avantajele acestuia în fiecare zi!
Surse foto: pixabay.com


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan