Dragostea nu are vârstă! Omul potrivit poate sa apara în momentele cele mai neașteptate,
chiar dacă la unele persoane apare în viața la 20 ani, iar la altele la 60 ani. Prin urmare, nu e niciodată prea târziu să-ți unești destinul în mod oficial cu cel pe care îl admiri desăvârșit și cu care dorești să conviețuiești până la adânci bătrâneți.

Odată ce ai stabilit data nunții, nu rămâne decât să te pregătești corespunzător cu toate cele necesare, ținuta fiind una dintre primele lucruri care-ți solicită atenția pe deplin. Însă, cu cât vorbim de o vârstă mai înaintată, cu atât îți poate fi mai dificil să alegi rochia de mireasă perfectă. Vei afla astăzi că, lucrurile nu sunt atât de anevoioase precum par și că poți beneficia și tu de o rochie de mireasă superbă, în care să arăți și să te simți de milioane.
Tips&Triks privind alegerea rochiei de mireasă în funcție de vârstă
Rochia de mireasă pentru 20+
La frumoasa vârstă care se apropie sau trece ușor de limita de vârstă de 20 ani, posibilitățile sunt infinite. E o vârstă frumoasă la care poți experimenta o varietate de stiluri specifice acesteia, unde rochiile de mireasă decoltate, cu volane, pene, spate gol sau detalii sclipitoare nenumărate, nu vor fi niciodată prea mult. Bineînțeles, contează enorm de mult și forma corpului, in functie de care să-ți alegi stilul perfect. Cert este că, în ansamblu, te vor complimenta de minune rochiile de mireasă stil prințesă, stil sirenă, inclusiv cele A-line, mai scurte sau mai lungi. Prin urmare, doar pentru simplul fapt că mulți dintre invitați vor avea o vârstă mai înaintată, nu înseamnă că și tu trebuie să-ți ascunzi atuurile sub o rochie de mireasă.
Rochia de mireasă 30+
Odată cu înaintarea în vârstă, de exemplu, după vârsta de 30 ani, lucrurile iau o altă amploare, iar viziunea despre cum arată rochia de mireasă perfectă se va schimba și ea. Astfel, dacă te regăsești în această categorie de vârstă, ai putea miza pe o rochie de mireasă simplă, cu detalii discrete, o rochie de mireasă care să nu lase foarte multe lucruri la vedere și care să fie însoțită de mâneci, materiale ce acoperă umerii și/sau spatele gol, un croi care să nu accentueze precis fiecare formă, dar care să realizeze un echilibru vizual cât mai plăcut și rafinat.
Rochia de mireasă 40+
Cu trecerea de vârsta de 40 ani, miresele pun accent pe elaganță și feminitate astfel că, umerii dezgoliți, decolteurile adânci și picioarele la vedere, nu mai sunt caracteristici pe care să le urmărească. Aici intervine deopotrivă nevoia unor materiale fine și rafinate, de cea mai bună calitate, ce vor contribui la redarea unor aparențe ideale pentru un astfel de eveniment, la o astfel de vârstă. Prin urmare, orientează-te către rochii cât mai simple, din mătase, tafta, brocard și ale materiale plăcute. Poți opta și pentru rochii cu decolteul la baza gâtului, croi A-line, rochii cu mâneci din dantelă sau voal și multe altele.
Rochia de mireasă 50+
Peste 50 ani deja pare imposibil să mai poți purta o rochie de mireasă, nu-i așa? Dar de ce vârsta trebuie să fie un argument care să te oprească să te bucuri de același sentiment pe care și-l dorește fiecare femeie încă din copilărie? Doar pentru faptul că nu s-a întâmplat mai devreme, nu înseamnă că e de prost gust să-ți îmbraci rochia de mireasă acum.
Poți alege o rochie ivory. Nu vei da greș nici cu o rochie A-line cu decolteu în V, mâneci de dantelă scurte sau lungi, o rochie cu broderie și cristale etc.
Pentru rochii de mireasa superbe vino pe www.bestbride.ro
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice