Cum se manifestă anemia în sarcină? Aspecte de care orice viitoare mămică trebuie să țină cont

Când ești însărcinată poți dezvolta anemie, mai ales dacă ești predispusă la această afecțiune. Când suferi de anemie sângele nu dispune de suficiente celule roșii care transportă oxigen către țesuturi și către bebeluș. În timpul sarcinii, corpul femeii produce mai mult sânge pentru a susține creșterea bebelușului. De aceea, este normal să suferi de anemie ușoară când ești însărcinată, dar multe femei suferă de anemie severă pe toată perioada celor nouă luni de sarcină, care din păcate pot provoca diverse probleme la naștere sau risc destul de mare ca micuțul să sufere de deficit de creștere. Astfel, îti recomandam sa te informezi cât mai bine în legătură cu acest subiect din articolul de azi, iar la următorul control ginecologic să discuți orice nelămurire cât mai bine cu medicul tău.

Aspecte de care orice gravidă trebuie să țină cont dacă suferă de anemie

  • Factori de risc pentru anemie în sarcină

Toate femeile însărcinate sunt expuse riscului de a deveni anemice. Asta pentru că au nevoie de mai mult fier și acid folic decât de obicei. Dar riscul este mai mare în cazul în care:

  • Ești însărcinată cu gemeni
  • Ai avut două sarcini apropiate
  • Ai stări de vomă dese 
  • Ești adolescentă 
  • Nu mănânci suficiente alimente bogate în fier
  • Ai avut anemie înainte de a rămâne însărcinată

Dar care sunt semnele de anemie în sarcină?

  • Piele, buzele și unghiile palide
  • Senzație de oboseală sau slăbiciune
  • Ameţeală
  • Dificultăți de respirație
  • Palpitații
  • Probleme de concentrare

Totuși, ține cont că în stadiile incipiente ale anemiei este posibil să nu ai simptome evidente și multe dintre acestea sunt cele pe care le-ai putea avea în timpul sarcinii, chiar dacă nu ești anemică. 

  • Cum ții anemia sub control

Dacă suferi de anemie în timpul sarcinii, poate fi necesar să iei un supliment de fier și/ sau supliment de acid folic în plus față de vitaminele prenatale. De asemenea, medicul ginecolog poate sugera să adaugi mai multe alimente bogate în fier și acid folic în alimentația zilnică. Ba, chiar s-ar putea să recomande o vizită la medicul hematolog. De aceea dacă suferi de anemie severă copilul se poate naște prematur, iar medicul care îți urmărește sarcina sau hematologul pot recomanda perfuzii cu fier intravenos, un tratament extrem de reușit care rezolvă des problemele de anemie în sarcină. Pe acestea le poți face la spital sau prin intermediul asistenței medicale la domiciliu de la TruMed, astfel stabilești tu ziua și ora, fără amânări sau întârzieri inutile.

  • Cum previi anemia

Pentru a preveni anemia în timpul sarcinii, asigură-te că dispui de suficient fier. Mănâncă mese bine echilibrate și adaugă cât poți de des alimente bogate în fier în dieta zilnică. Încercați să obții măcar trei porții pe zi de alimente bogate în fier, cum ar fi:

  • carnea roșie slabă, pasăre și pește
  • legume cu frunze, de culoare verde închis (cum ar fi spanacul, broccoli și kale)
  • cereale îmbogățite cu fier
  • fasole, linte și tofu
  • nuci si seminte
  • ouă

Totodată, alimentele bogate în vitamina C pot ajuta corpul să absoarbă fierul. Acestea includ:

  • citrice (portocale, lămâi, grapefruit, pomelo)
  • căpșune
  • kiwi
  • roșii
  • ardei gras

De asemenea, consumă alimente bogate în folate pentru a ajuta la prevenirea deficienței de acid folic. Acestea includ:

  • legume cu frunze verzi
  • citrice (sucuri și smoothie-uri) 
  • fasole uscata
  • pâine și cereale îmbogățite cu acid folic

În concluzie, nu rata nicio analiza cerută de medicul ginecolog în această perioadă atât de complexă din viața ta. Cu ajutorul hemoleucogramei doctorul va știi ce tratament pertinent să-ți ofere pentru a rezolva din mers anumite probleme și a ajusta simplu anumiți parametri pentru ca sarcina să se desfășoare cât mai frumos și bine. 

 

Sursă foto: Unsplash.com

 

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share