Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat astăzi contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al domeniului schiabil „Cocora”, prin care se va identifica cel mai bun și conservator mod de dezvoltare a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina.
”Județul Dâmbovița are potențialul necesar pentru a deveni una dintre cele mai frumoase și atractive destinații turistice montane din România, iar investiția care face obiectul acestui studiu va avea un impact benefic uriaș asupra economiei județului. Din primele date, pârtia va pleca din zona Vârfului Cocora, de la aproximativ 2.160 metri altitudine, iar baza acesteia va fi în Platoul Padina, la 1.500 metri altitudine. Lungimea estimată, la acest moment, este de aproximativ 2.700 metri.

Contractul semnat astăzi face parte din efortul nostru susținut de a transforma județul Dâmbovița într-unul din polii turismului montan național și este o etapă deosebit de importantă pentru dezvoltarea Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina”, a transmis Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița, în cadrul unei conferințe de presă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista