
Confruntarea dintre CS Universitatea Craiova și Dinamo București, din sferturile Cupei României, a reprezentat și un duel între Andrei Ivan (foto) și Dani Popa, doi dintre cei mai talentați fotbaliști dâmbovițeni la acest moment, ambii reușind să înscrie. Învingătoarea s-a decis abia după loviturile de departajare, după ce la finalul timpului regulamentar de joc, tabela a indicat 0-0. La penalty-uri, Craiova a fost mai bună şi a câştigat cu 6-5 după reușitele lui Gustavo, Briceag, Bancu, Calancea, Kelici și A. Ivan. Pentru dinamoviști au marcat Hanca, Busuladzici, Nistor, Filip și Dani Popa. Andrei Ivan a fost titular la CS Universitatea Craiova, în timp ce Dani Popa a intrat în teren în minutul 66, când l-a înlocuit pe Rivaldinho. Ambii fotbaliști dâmbovițeni au fost notați cu nota 6 de Gazeta Sporturilor. Formația olteană a evoluat în inferioritate numerică din minutul 63, după eliminarea lui Băluță pentru cumul de cartonașe galbene.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ordin de protecție pentru că și-a agresat soția într-o parcare pe fondul geloziei
Evaziune fiscală de 191.000 de lei în Dâmbovița și Ilfov. Prejudiciul a fost recuperat
Sechestru pe mașină și conturi bancare pentru neplata impozitelor și contribuțiilor în valoare de 144.000 de lei