Crucea Roșie Dâmbovița cu sprijinul Centrului de Transfuzii Dâmbovița, a organizat începând din data de 18 aprilie, o campanie de donare de sânge, eveniment ce își propune să fie primul dintr-o campanie pe termen lung al cărei obiectiv este schimbarea atitudinii românilor, în ceea ce privește donarea de sânge.

Peste 40 de donatori s-au prezentat la sediul Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, acolo unde i-am întâlnit și pe membri formațiunii politice, PLUS Dâmbovița. Campania a devenit una comună, pentru că și partidul condus de Dacian Cioloș a organizat pe 18 aprilie, în peste 16 orașe din țară, evenimentul sub denumirea ”Donează un pic în plus”.
Dan Mărgărit – PLUS Dâmbovița
Am stat de vorbă cu domnul Dan Margărit, antreprenor și membru PLUS Dâmbovița, așa cum s-a recomandat în timpul declarației – ”Sunt membru doar. Noi nu avem șefi în afară de președintele partidului.”

OM: Să ne spuneți câteva puncte importante despre prezența dumneavoastră aici.
DM: Acțiunea a fost organizată de PLUS și alături de noi au venit și colegii de la U.S.R. Am adunat câteva persoane și am zis să facem un bine. Intenționăm, cu bonurile de masă pe care le-am primit, -și nu știam că se mai da așa ceva-, să facem o altă acțiune, să mai și adăugăm, să mai punem și noi ceva, facem o chetă și mergem către un cămin de bătrâni, că tot vine Paștele și o săptămână în care ar trebui să încercăm să fim mai buni.
OM: Dar aici, domnul Mărgărit, vorbim în nume personal sau vorbim în numele organizației?
DM: Deocamdată vorbim în nume personal pentru că nu am dreptul de a vorbi în numele tuturor colegilor, însă sunt convins că marea majoritate sunt în asentimentul meu.
OM: Deci s-ar implica și organizația
DM: Sunt absolut convins.
OM. Ați mai participat la astfel de donări de sânge?
DM: Da, desigur am mai participat la astfel de acțiuni și sper să le facem de acuma din trei în trei luni, atâta cât ne permite biologia.
O.M. Despre organizația politică ne puteți spune ceva?
DM: Despre organizația politică pot să vă spun că avem o medie de vârstă de circa 42 de ani, nu suntem politicieni încă, suntem în devenire, urmează să devenim politicieni și vrem să oferim un viitor mai bun, ferit de cei care ne-au tot condus până acum.
Mai multe detalii despre acțiunile organizate de PLUS Dâmbovița, le puteți găsi pe pagina de facebook
Imagini de la sediul Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, din timpul campaniei de donare de sânge.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
LIFE STYLE
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică
Top 5 produse esențiale pentru părinții cu copii mici
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să vă păstrați ficatul sănătos cu doar două surse naturale
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sănătatea pe primul loc: Cum să faci alegeri alimentare inteligente pentru un corp sănătos
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Carmen Holban – finanțări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică