Oficial Media: Implică mult consum de energie, timp și strategie, gestionarea acțiunilor Crucii Roșii din punctul de vedere al președintelui?
Ionuț Ghibanu: Gestionarea acțiunii Crucii Roșii, din punctul de vedere al președintelui, reprezintă o vocație, o datorie și o necesitate comunitară și de aceea este o bucurie să știi că ceea ce faci reprezintă un ajutor concret pentru cei ce-și pun spreanța în noi. Desigur, ca orice lucru făcut cu înțelepciune, din inimă și cu dăruire, necesită multă energie, timp și o strategie coerentă și unitară pentru ca eficacitatea acțiunilor Crucii Roșii să fie cea așteptată.
Angajații – ”un mare și binecuvântat ajutor”
OM: Există 2-3 oameni în care vă puneți baza și alături de care să oferiți o continuitate atunci când sarcinile vă cheamă și pe alte domenii ale comunității?
IG: Mă bazez pe toți cei cu care colaborez, fiindcă oricât de mică sau neînsemnată, mare și importantă ar putea părea munca unuia sau altuia, angajamentul fiecăruia dintre cei implicați este foarte important. În mod special, este adevărat, conducerea executivă a Crucii Roșii este aceea care se ocupă în mod curent de bunul mers al activității, ajutându-mă foarte mult, dar aș menționa în mod special pe domnul director Raul Pavelescu, precum și pe foștii președinți Floris Lazarescu și Ivan Vasile Ivanoff sau pe fostul director Gheorghe Popescu, acum consilierul directorului filialei noastre de Cruce Roșie. Precizez că toți angajații sunt foarte buni, eficienți și specializați în ceea ce ei fac, ceea ce constituie un mare și binecuvântat ajutor.
Proiecte pe zona social-filantropică
OM: Să ne așteptăm la manifestări și proiecte de înaltă anvergură filantropică, având în vedere că sunteți înalt reprezentant al Arhiepiscopiei și, de asemenea, la rezultate pe măsura importanței acestora?
IG: Bineînțeles! Experiența acumulată în cadrul Arhiepisopiei Târgoviștei, exemplul de eficacitate și amploare a activităților pe care mi l-a oferit cu generozitate Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, mai ales că a fost pentru o lungă perioadă preșesdinte al Societății Naționale de Cruce Roșie pe țară, constituie premizele unor ample manifesări și proiecte, mai ales în zona educațională și social-filantropică, prin implicarea parohiilor, a comitetelor de tineret parohial, a preoților care lucrează permanent cu oameni și cunosc nevoile și aștepările lor, ceea ce este foarte valoros, nu doar în caz de calamități, dar și pe zoona prevenției și a educației. Apoi, am în vedere proiecte mai ample inter-instituționale, care să cuprindă, pe lângă Biserică și Școala și instituții medicale și filantropice, și mediul de afaceri, precum și organizașii non guvernamentale și de ce nu presa, pentru o mai mare transparență, educație procomunitară și popularizare mai intensă a misiunii Crucii Roșii.
Construcția valorilor și virtuților în comunitatea noastră locală
OM: Care ar fi țintele educativ-spirituale -și aici fac referire la o elevare a conștiinței tinerilor (nu numai) prin intermediul acțiunilor și nu la evenimentele în sine?
IG: În primul rând, aș dori, prin intermediul proiectelor pe care le voi propune să dezvolt spiritul de voluntariat, deschiderea spre nevoile semenilor noștri și educația pentru solidaritate a tinerilor. Aș dori să vin în întâmpinarea dorinței lor de a fi băgați în seamă, de a fi implicați în viața comunitară, de a-și descoperi propriile nevoi ajutând pe alții, de a se implica și de a învăța să ajute, să fie alături, să manifeste compasiune și solidaritate, să nu fie nepăsători față de rău, ci gata de a populariza și de a face binele, de a participa la construcția valorilor și virtuților în comunitatea noastră locală.
Aici, desigur, Biserica are o uriașă experiență, iar activitatea mea în cadrul eclezial îmi conferă un mare avantaj, acela de a fi lucrat cu oamenii, cu tinerii, de a cunoaște nevoile lor și dorința lor de implicare, dar și de a contribui la crearea unor structuri comunitare eficiente, de manifestare social-filantropică și educațională în cadrul parohial și eparhial. Din punct de vedere educațional și spiritual, cultivarea deschiderii tinerilor spre probleme comunității noastre, spre găsirea de soluții pentru rezolvarea lor și implicarea lor în acestea, dar și promovarea valorilor fundamentale ale națiunii noastre, puternic amprentate de principiile creștine, reprezintă o necesitate concretă de viață. Ajutând pe alții, tinerii își descoperă sensul vieții, se descoperă pe ei, și mai ales descoperă că în comuniune și solidaritate pot face mult bine, pot fi utili și își pot împlini vocația lor specifică.
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU.
ORDINARIATUL EPISCOPAL ȘI BIROURILE CENTRALE
Vara în Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 – perspectiva lunii iunie