Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Daniel Constantin, Pro România: Legea cooperativelor nu este suficient cunoscută

Daniel Constantin, prim-vicepreședintele Pro România a fost prezent astăzi în județul Dâmbovița, alături de colegii de partid, deputat Oana Vlăducă și Georgică Dumitru coordonator. După întâlnirea pe care au avut-o cu agricultorii din localitățile Titu și Băleni, a urmat o conferință de presă unde au fost aduse în atenție subiecte legate de sectorul agricol, dar și precizări care privesc dezvoltarea PRO România la nivel național.

Fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta, Daniel Constantin, a spus că Legea cooperativelor nu este încă suficient de cunoscută printre agricultori, și a venit cu o veste bună și pentru pomicultori. Se mai pot accesa fonduri prin PNDL pana în 2020.

”Mă întorc de fiecare dată în Dâmbovița cu mare plăcere, pentru că de aici au plecat și câteva idei din timpul mandatului meu de ministru al agriculturii. În 2013-2014 am venit la Titu, m-am văzut cu cei de la Lungulețu și de acolo am plecat cu propunerea de modificare a Legii cooperativelor. A fost depusă în 2015, aprobată în 2016, dar nu a fost activă până în 2018.

Legea cooperativelor spune foarte clar că cei care se asociază în cooperative și cel puțin comercializează în comun, sunt scutiți de impozit 5 ani de zile (impozitul pe profit și pe proprietate). Era o formă de stimulare a tuturor, să producă și comercializeze în comun, pentru că principala problemă pe care o văd și acum, este legată de desfacerea produselor. Cu cât comercializezi o cantitate mai mare, cu atât ai logistica necesară și prețurile sunt mai bune, iar marfa garantat este vândută mai bine. Vom informa fermierii de la Lungulețu și de la Băleni în următoare perioadă despre această lege.

Legea cooperativelor venea cu aceste facilități care erau completate de PNDL, care spune că cei care aplică să obțină fonduri, în speță depozite pentru etichetare, sortare, dar și păstrarea de produsele respective, pot obține 90% sprijin nerambursabil. Aștept să se publice raportul de selecție pe ultima măsură, 4/1, în care înțeleg că s-au făcut o grămadă de cooperative peste noapte, după ce această lege a devenit operațională, undeva in Sudul României, și că majoritatea celor eligibili sunt din zona respectivă.

O altă problema este lipsa informației. Oamenii nu știau nici de legea cooperativelor, că a fost adoptată, nu știau de facilitățile fiscale, de finanțarea prin PNDL, sau de legea 145/ 2015, care spune că fermierul care vinde la piață e protejat în fața intermediarului. Fermierul care vinde în piață nu trebuie să emită bon fiscal, iar intermediarii trebuie să emită bon fiscal.

Legat de pomicultură. Tot astăzi vom merge și la Voinești și vom vorbi de importanța pomiculturii si de faptul că suntem în declin. Pe programul de pomicultura al PNDL 2014-2020, mai sunt fonduri, și asta e un lucru bun, atât pentru ce înseamnă exploatații noi în pomicultură, dar și pe zona de procesare.” a explicat Daniel Constantin în cadrul conferinței de presă.

Mai multe detalii in VIDEO:

DESCARCĂ LEGEA COOPERATIVELOR 2019 – Legea-Cooperativelor-2019

*Definiție pentru cooperativa agricolă

Actul normativ vine cu o serie de noutăți și clarificări solicitate de fermierii organizați în cooperative. Astfel una dintre prevederile actului normativ este o definiție exactă pentru cooperativa agricolă care ”este o asociaţie autonomă cu un număr nelimitat de membri, cu capital variabil, care exercită o activitate economică, tehnică şi socială în interesul privat al membrilor săi”. Persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi în concordanţă cu legislaţia în vigoare sau să aibă cod CAEN principal din Secţiunea A, «Agricultură, silvicultură şi pescuit» diviziunea 01, secţiunea C «Industria prelucrătoare» diviziunea 10, 11, 12.

 

Adrian Țuțuianu: ”N-am primit încă aprobare pentru amplasarea unui cort în municipiul Târgoviște”

Adrian Țuțuianu declară că singura amărăciune este aceea că Pro România Dâmbovița nu a primit încă aprobarea pentru amplasarea unui cort de strângere a semnăturilor în municipiul Târgoviște. Senatorul More…

PRO România Dâmbovița continuă dialogul cu partenerii sociali

Reprezentanții partidului PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Dâmbovița continuă dialogul cu partenerii sociali, în vederea agreării unor poziții comune față de teme importante de interes social More…

Cătălin Olteanu, PRO România: Vin foarte mulți oameni alături de noi

Astăzi, la sediul Pro România Dâmbovița, a avut loc o conferință de presă susținută de purtătorul de cuvânt, Cătălin Olteanu. Au fost aduse în atenția publică mai multe subiecte, precum și situația More…

Adrian Țuțuianu: ”Dezvoltarea județului Dâmbovița este compromisă!”

În conferința de presă de la sediul PRO România, senatorul Adrian Țuțuianu face declarații referitoare la alocările bugetare și proiectele județului Dâmbovița. Alături de Cătălin Olteanu -purtător More…

Distribuie acest articol Oficial Media
Share