Daniel Cristian Stan: Bulevardul Carol I pe ultima sută de metri

O lucrare ce se apropie de final, o zonă în care se impunea ca modernizările să nu dureze prea mult și iată că deja s-a trecut la asfaltare după un interval foarte scurt de la demararea proiectului. 

Stradă legendară a Târgoviștei și totodată cu o aglomerare de instituții importante, va avea curând o haină nouă și modernă.

Daniel Cristian Stan: Bulevardul Carol I pe ultima sută de metri

Start al lucrărilor de  asfaltare și pe Bulevardul Regele Carol I din municipiul Târgoviște, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene!

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat că intervențiile presupun refacerea integrală a părții carosabile, inclusiv a terasamentului, turnarea a 2 straturi de asfalt, dar și refacerea trotuarelor, inclusiv înlocuirea bordurilor existente, deteriorate, cu borduri de granit.

Totodată, în zona trotuarului, se realizează canalizație pentru cabluri tip NetCity în vederea introducerii în subteran a tuturor rețelelor deținătorilor de utilități.

În cadrul aceluiași proiect, în perioada următoare, vor debuta și lucrările de reabilitare a bulevardului Mircea cel Bătrân.

https://www.facebook.com/cristiandaniel.stan/posts/2181190058711132

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Cristi Iordache

Cristi Iordache este jurnalist, scriitor, editor și explorator, cu activitate în presa online, mediul editorial și zona de documentare independentă a fenomenelor naturale, culturale și spirituale. Autor al volumelor „Al treilea dor” (Editura Eminescu, București, 2008) și „Tehnici de (ne)rezistență” (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010), Cristi Iordache a publicat în reviste, culegeri de proză și publicații naționale. Implicat activ în expediții și explorări pe 4 continente… Citește profilul complet al autorului.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *