Cât de mare este nevoia noastră de a fi apreciați de cei din jurul nostru? Până unde suntem dispuși să mergem doar pentru că celălalt să aibă și să-și mențină o părere bună despre noi? Ce masca și câte suntem dispuși să purtăm pentru a fi pe placul oamenilor?

Studiile arată că peste 75% dintre internauți recunosc că își “confectionează” în Social Media viață, astfel încât să pară mai interesantă și mai aventuroasă. Totodată, 3 oameni din 4 își judecă prietenii și colegii pe bază profilelor lor de Facebook, Snapchat sau Instagram, iar jumătate dintre aceștia postează imagini frumoase doar pentru a provocă gelozie între prieteni și familie.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, fondatorul Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), de cele mai multe ori alegem să purtăm și în viața de zi cu zi, nu doar pe Facebook, “masca perfectiunii” și punem o barieră emoțională între noi și cei din jur, deoarece nu vrem să scoatem în evidența slăbiciunile noastre. Astfel, lumea va vedea doar aspectele pozitive din viață noastră, mereu zâmbind și fericiți, și ne va trata că pe un supraom care are puterea de a rezolva problemele vieții. Lumea nu știe că și noi plângem, că și pe noi ne doare și va caută la noi secretul “perfecţiunii” sau doar va deveni geloși pe viața noastră “perfectă”. În realitate, întreg acest joc este o mare minciună, în urmă căruia mulți dintre noi vom ajunge să experimentăm depresia în cele mai diverse forme, fie că este vorba de viață reală sau de mediul virtual.
“Cumva, la un moment dat în evoluția sa, omul a ajuns la concluzia că a fi “uman”, deci imperfect, este o dovadă de slăbiciune, un motiv pentru ceilalți să-l “arate cu degetul”. Această idee a apărut din teamă, iar teamă a venit din experiență. Cineva, la un moment dat, a ales să fie el însuși, fără masca, a ales să nu se mai urce cu picioarele pe umbră lui ca s-o ascundă, ci să o lase să se vadă. Și experiență i-a spus că acele persoane care-ți văd umbra, pleacă de lângă ține. Culmea ironiei este că și cei care pleacă de lângă noi, la rândul lor se tem: că nu vor fi acceptați, înțeleși, apreciați, se tem că vor rămâne singur. Atunci când oamenii ne văd fără masca, deci imperfecți, își proiectează propriile defecte, le recunosc și aleg să fugă de lângă noi deoarece nu le place situația. Dacă ar alege să rămână, ar înseamnă să recunoască faptul că nici ei nu sunt perfecti”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște