Educația formală, de stat sau privată, se ocupă, în principal, de dezvoltarea aptitudinilor de comunicare socială, abilități tehnice și conduită productivă în relație cu exteriorul. Pentru cine are înclinația de lucru cu interiorul, oamenii sunt ajutați și direcționați spre preot, duhovnic, preaînalți ai religiilor sau alți oameni purtători de sclipiri Divine.
În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, educația socială îl împinge încet și sigur pe om pentru a se descurca cu lucrurile sociale, pentru a servi societății, însă aceasta, din cauza naturii ei constante de acțiune, îl împinge pe om să ajungă la ceea ce se numește: îngrijorare excesivă pentru tot și toate, de parcă toate depind de el.
“Din acest punct, omul este împins spre cea de a doua educație, una spiritual religioasă, care pătrunde la un nivel superficial în natura lui și îl ajută să mai stea pe la biserică; iar din acest punct, începe un echilibru să apară în condiția lui. Totuși, cei care vor mai departe să se angajeze pe calea sănătății și naturalului lor intern, încep să le stea în cale, după cum Cicero a spus, cei cu autoritate. Cicero: „Doritorilor de învățătură le stă în cale autoritatea celor care predau”. Iar aici mulți se opresc din cauza modului în care ceva mai sacru, înalt și cu potențial Divin ar putea ajunge în om. Din cauza felului în care aceste lucruri sunt predate, ele ajung doar ca simple obligații, crezuri, legi sau direcții pentru cei care vor să le urmeze.
În acest caz, liberul arbitru al omului, adică puterea lui intrinsecă de manifestare, nu mai este dezvoltată pentru că peste tot din jur i se spune cum și în ce fel, iar căutarea spre manifestare se oprește. Cel mai natural exemplu apare în cazul copiilor, nefiind lăsați să aleagă naturalul lor, din cauza autorității părinților, care știu ei mai bine”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Purtăm un uriaș bagaj … inutil
Mai mult decât atât, specialistul este de părere că aceste procese de educație au o lipsă pe care, după sute, poate chiar mii de discuții și studii cu oameni din lumea religioasă, de toate tradițiile lumii, a reușit să o observe: poartă un imens bagaj emoțional de care se poate lipsi oricând pentru a putea fi liber și fericit. Bagajul conține: îngrijorarea, iluzia, negativitatea, ego, mândria, lipsa voinței, deznădejdea, lipsa de inițiativă, lipsa de remușcare, apatia, lenea etc.
“Cărțile sacre vorbesc despre faptul că omul se poate elibera de aceste manifestări pe care până și omul însuși le vede ca fiind obstacole în calea lui spre Divinitate. Modalitate în care, în afara pildelor cu context aparte și a mesajelor directe precum: Eliberați-vă, Scăpați, Mergeți, Faceți, Rugați-vă sau alte directive asemănătoare, nu găsim o abordare științifică reală la ceea ce este omul cu toate funcțiile și procesele sale, iar în acest punct se încheie căutarea celor mai mulți oameni. Însă tocmai de aici începe, prin celebrul ¨Cere și ți se va da¨ munca interioară care i-ar deschide omului drumul către eliberarea de bagajele inutile care i-au fost oferite omului să le care”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Semne de avertizare pe care le primim atunci cand nu suntem in armonie
Clubul de Turism ”Chindia”, 42 de ani dedicați activităților și proiectelor montane
Registrul Auto Român, campanie pentru colectarea separată e uleiurilor uzate