Echipă, proiecte, reconstrucție, implicare, educație, respect, viziune, seriozitate, rigoare, investiții, trup și suflet, rădăcini, generații…toate acestea sunt mesajele pe care primarul interimar al orașului Daniel Cristian Stan, alături de echipa PSD Târgoviște le transmit cetățenilor ca mesaj electoral pentru alegerile din data de 5 iunie, într-un material video care ne reamintește pe ce comoară nepromovată stăm la Târgoviște.
În luna aprilie a acestui an, Oficial Media a realizat un amplu interviu cu Daniel Cristian Stan, primarul interimar al orașului, moment în care am discutat despre prezentul și viitorul orașului Târgoviște. Dincolo de orice cuvinte spuse sau nespuse, vor rămâne faptele fiecăruia dintre noi, iar ca lider de comunitate, importanța și existența faptelor este definitorie pentru viitorul celor pe care ii conduce dar și pentru el însuși.
Și dacă nu vor reusi ei, cei care sunt si vor fi pe scaunele puterii, să schimbe în bine și să dezvolte comunitatea în care trăim, vom reuși noi, societatea civilă. Este important să stim că fiecare dintre noi poate fi un vector de schimbare, așa cum am discutat în nenumărate rânduri.
Ne doare faptul că orașul Tărgoviste are TOT ce îi trebuie si chiar mai mult, pentru a fi un oras turistic dezvoltat, dar cu toate acestea bate pasul pe loc și nu este pusă în valoare importanța lui istorică, culturală, geografică și de ce nu chiar legendară. Nu înțelegem de ce alții au reușit, Bran, Sighișoara, Brașov…să fie zone care traiesc din turism dar FĂRĂ a avea o fostă capitală de Țară Românească, și nici măcar 33 de domnitori sau un Vlad Țepes zis ”Dracula” pe care turiștii străini din toată lumea îl caută la Bran! Și bravo lor, al celor care au sfințit locul și au crescut atat de frumos zonele amintite. Targoviște are nevoie de o promovare națională și cu precădere internațională. Nu credem că nu s-au născut acei oameni care să promoveze orașul sau că nu există resurse…iar de idei suntem siguri că nu duce nimeni lipsă, atunci de ce…??
”De ce la noi în Târgoviște nimeni nu e capabil să organizeze baza și spatiile de cazare pentru actiuni în Muntii Bucegi? Ne aflam la 4o km de o mina de aur. De ce adevaratul loc din care a domnit Dracula nu e cunoscut in toate colturile lumii, iar istoria romanismului cultural si politic nu este cunoscuta? De ce nu se vorbește engleză, franceză, germană prin centrul istoric?
Cred că oamenii de afaceri si societatea civila, trebuie să se unească și să creeze acțiuni de promovare turistică, fiindcă nu e normal să nu fim un reper istoric și geografic pentru Europa.” (Cristi Iordache)
De aceea spunem, noi toți mutăm, schimbăm, construim lucruri…dacă vom aștepta mereu de la cei de ”sus” sau de la Dumnezeu să ne salveze ne vom trezi că am pierdut și gramul acela care ni s-a dat și pe care puteam construi.
Redăm unul din aspectele extrem de importante pentru orașul Târgoviște pe care le-am dezbatut cu domnul primar interimar Daniel Cristian Stan, în interviul acordat la începutul lunii aprilie (interviul complet il puteti citi AICI):
Oficial Media: Cum vedeți viitorul turismului cultural-istoric în condițiile în care avem două mari branduri, Curtea Domnească, o istorie colosala, și Teatrul Tony Bulandra deja performant la nivel național și internațional?
Cristian Stan: În primul rând Complexul Muzeal Curtea Domnească trebuie să intre într-un proiect de reabilitare și de valorificare, pentru că un proiect european implică de la zona de reabilitare pana la zona de promovare. Este foarte important să făcem cunoscut Complexul Muzeal Curtea Domnească și este foarte important să putem să dezvoltăm un asemenea proiect. Avem fonduri europene pe axa 5, Protejarea Patrimoniului cultural. Consiliul Județean este proprietar, Municipiul Târgoviște este partener, pe ceea ce înseamnă zona străzilor, infrastructura stradală de jur-împrejurul Curții Domnești; de asemenea parcul pe care vrem să-l punem în valoare și cam asta ar fi singura șansă pe care o avem și șanse reale pe fonduri europene; altfel Primaria Târgoviste nu are 50 de milioane de euro să investească într-un asemenea proiect. De asemenea ne putem gândi ca și facilități turistice să avem și un acces nu doar pe Bălcescu către Curtea Domnească, dar si un acces pe partea cealaltă pe Drumul sondelor, dinspre centură… Gimnaziului și așa mai departe… să se intre direct în complex. Si bineînteles că Administrația Locală susține în continuare activitatea de la Teatrul Tony Bulandra; bugetul pe care îl avem este destul de important, aproape 5 milioane de lei în fiecare an și cred că într-adevăr pe zona culturală acestea ar fi principalele arme pe care le avem.
Comandat de PSD DAMBOVITA
REALIZAT DE ASOCIATIA GOLD MUSIC, B-dul. Independentei, Bl.A1, Sc.B, AP.29, Targoviste, Jud. Dambovita, CUI 25983240
Cod mandatar 21160002
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice