Femeile din Uniunea Europeană câștigă cu 16,2%, în medie, mai puțin decât bărbații. Cel mai mic decalaj este înregistrat în România, de 5,2%, în timp ce la polul opus se află Grecia, cu 25,3%, conform celui mai recent raport publicat de Comisia Europeană în 26 octombrie. Printre problemele pe care le întâmpină femeile, la nivel european, se numără în continuare câștigurile salariale mai mici, orele mai puține lucrate sau ratele mai scăzute ale ocupării forței de muncă.

Ziua Europeană a Egalității Salariale va fi marcată în data de 3 noiembrie. Aceasta este data la care, deși anul de muncă nu s-a încheiat, femeile încetează, în mod simbolic, să mai fie plătite. Acest lucru nu se întâmplă în cazul colegilor bărbați.
În perspectiva acestei zile, prim-vicepreședintele Frans Timmermans, comisarul Marianne Thyssen și comisarul Věra Jourová au declarat: „Femeile și bărbații sunt egali. Această egalitate este una dintre valorile fondatoare ale UE, însă acest lucru nu schimbă faptul că, în continuare, în comparație cu colegii lor bărbați, femeile lucrează de fapt două luni pe an fără plată. Nu mai putem accepta această situație…”
În România, decalajul salarial între femei și bărbați s-a micșorat în ultimii ani. Astfel, de la 8,8% în 2010, a coborât la 5,8% în 2015, respectiv 5,2% în 2016, conform datelor Eurostat.
La nivelul UE, această tendință a rămas aproape neschimbată. Dacă în 2010 decalajul era de 16,4%, în 2016 a ajuns la 16,2%. Grecia a rămas țara cu cel mai mai decalaj în toți anii analizați.
În ce privește decalajul între câștigurile totale ale femeilor și cele ale bărbaților, în România acesta este de 26,8%. În UE, acest decalaj urcă la 39,6%.
Printre factorii care contribuie la aceste decalaje:
- funcțiile de conducere și supervizare, deținute în mare parte de bărbați; la vârful ierarhiei, doar 6,3% dintre directorii executivi sunt femei;
- femeile preiau sarcini importante neremunerate, cum sunt activitățile gospodărești și de îngrijire a copiilor sau a membrilor familiei, în proporție mare decât bărbații: 22 ore săptămânal în rândul femeilor, față de doar 9 ore săptămânal pentru bărbați;
- femeile au tendința să petreacă perioade în afara pieței muncii mai des decât bărbații;
- segregarea în domeniul educației și pe piața muncii; aceasta înseamnă că în cadrul unor sectoare și categorii profesionale, există tendința ca femeile să fie suprareprezentate, în timp ce în altele, bărbații sunt cei suprareprezentați;
- discriminarea salarială, deși este ilegală, continuă să contribuie la decalajul salarial între femei și bărbați.
Context
Factorii care sunt la originea diferenței de remunerare între femei și bărbați sunt multipli: femeile lucrează mai frecvent cu fracțiune de normă, se confruntă în cariera lor profesională cu așa-numitul fenomen al „plafonului de sticlă”, lucrează în sectoare în care remunerațiile sunt mai mici sau sunt adesea obligate să își asume responsabilitatea principală pentru îngrijirea familiilor lor. Una dintre modalitățile prin care se pot găsi soluții pentru aceste probleme este îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată a familiilor, care ar putea fi atins prin adoptarea propunerii de directivă înaintate de Comisie.
În contextul Pilonului european al drepturilor sociale, Comisia a luat măsuri pentru a le permite părinților și îngrijitorilor care lucrează să aibă o evoluție mai bună în carieră și să aibă în același timp posibilitatea de a-și îngriji familiile. Propunerea Comisiei privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată include dreptul tuturor taților de a beneficia de cel puțin 10 zile de concediu pentru nașterea copilului lor. De asemenea, concediul plătit pentru creșterea copilului ar urma să devină un drept netransferabil, egal pentru femei și bărbați, o măsură puternică prin care bărbații ar fi încurajați să profite de această oportunitate, mai degrabă decât să li se ceară femeilor să își pună pe planul doi cariera pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce bărbații se întorc rapid la locul de muncă. În cele din urmă, propunerea Comisiei va spori participarea femeilor pe piața forței de muncă. Negocierile cu Parlamentul European și cu Consiliul sunt în curs și este posibil să se ajungă la un acord până la sfârșitul anului. Comisia îndeamnă toate părțile implicate să depună eforturi pentru a se ajunge la un compromis ambițios.
Noile date Eurobarometru publicate în 26 octombrie subliniază importanța finalizării de urgență a acestui act legislativ. În plus, Comisia a prezentat anul trecut un plan de acțiune intitulat „Combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați”, care vizează diferiții factori ce contribuie la această inegalitate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului