Printr-o dispoziție scrisă, transmisă din timp de la nivelul conducerii ministerului, s-a recomandat, cu fermitate, ca bilanțurile aferente activității din anul 2022, desfășurate recent la nivelul inspectoratelor generale, să fie organizate cu ușile închise, fără invitați din partea unor asociații partenere legal constituite, a organizațiilor sindicale, a mass-media etc.
Dispoziția în cauză a fost pusă în aplicare, astfel că activitățile de bilanț au fost ferecate de ochii neaveniților (probabil că, la anul, vor fi ,,top secret”), în contradicție flagrantă cel puțin cu prevederile Legii nr. 52/2003 (republicată) privind transparența decizională în administrația publică.
”Se naște, firesc, o dilemă: ori onor conducerea MAI (în siajul căreia s-au aliniat și inspectoratele generale) a identificat, abia acum, baza legală în temeiul căreia astfel de activități nu sunt publice – ceea ce ar presupune că, în toți anii din urmă, bilanțurile s-au desfășurat ilegal -, ori a încălcat grosolan cel puțin unele dintre prevederile art. 2 și 13 din Legea nr. 52/2003!?
Oricum ar fi, nu e bine! Nu e posibil ca un minister, destinat prin însăși fundamentul său social și juridic să funcționeze ca autoritate de aplicare a legii, să sfideze legea și cutumele transparenței publice după bunul plac!
Am luat la cunoștință și noi, ca și dumneavostră, despre bilanțuri, din comunicatele inspectoratelor generale postate pe site-urile oficiale și pe conturile de facebook, unde sunt prezentate rezultate, realizări, cifre pozitive, acțiuni derulate etc. etc. Deși le-am citit integral, nu am văzut nimic despre drepturile și interesele polițiștilor/polițiștilor de frontieră și ale personalului contractual în 2022 sau în perspectiva 2023 (așa cum sunt stipulate în Statut, în Codul Muncii ș.a.), despre sănătatea și securitatea în muncă, despre colaborarea cu organizațiile sindicale și cu alte asociații legal constituite (prevedere imperativă în Legea 52/2003), despre condițiile de muncă, despre permanența la domiciliu fără plata orelor aferente, despre cum fac față sarcinilor și programului de lucru colegii noștri de la posturile rurale încadrate doar cu unu sau doi oameni (din 6 sau 7, cât prevede ștatul), despre greutățile polițiștilor judiciariști, ale celor de la frontiera verde, Imigrări etc., despre salarizarea deficitară și neatractivitatea, din ultima vreme, pentru profesia de polițist, despre motivele care-i determină pe oameni să plece din sistem fără să mai privească în urmă etc. Dureros: festivismul bate realitatea! Solicităm din nou Guvernului, MAI și Parlamentului, în ceasul al 12-lea, să se întoarcă cu fața catre POLITISTII, PERSONALUL CONTRACTUAL și REZERVIȘTII din MAI și să înceteze degringolada salarizării și a pensiilor militare de stat!
În vremuri de criză, cu un conflict armat care fierbe de exact un an la granițele țării, societatea are nevoie de o POLIȚIE PUTERNICĂ și MOTIVATĂ, capabilă să asigure SIGURANȚA PUBLICĂ necesară cetățenilor și statului!
Domnilor guvernanți, domnilor politicieni, domnilor manageri, nu uitați: CONSOLIDAȚI POLIȚIA, RESPECTAȚI OAMENII LEGII, RESPECTAȚI DREPTURILE COLEGILOR, RESPECTAȚI LEGILE, ALTMINTERI SOCIETATEA ȘI NOI TOȚI VOM AVEA DE SUFERIT!” transmit cei din Biroul Executiv Central al SNPPC.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan