Deputatul PSD Dâmbovița, Georgeta-Carmen Holban: „PSD propune facilități fiscale angajatorilor și angajaţilor pentru susţinerea sectoarelor economice afectate de criza coronavirusului”
Partidul Social Democrat a înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților un proiect de lege pentru acordarea unor facilități fiscale, precum și amânarea și reeșalonarea plăților acordate companiilor și angajaților acestora.
Propunerea legislativă urmăreşte acordarea de sprijin angajatorilor și angajaţilor pentru susţinerea sectoarelor economice puternic afectate de reducerea activităţii, în urma implementării măsurilor presupuse de decretarea stării de urgență. Prin acest demers, dorim acordarea, la cerere, contribuabililor a unor facilități care constau în amânarea, în anumite condiţii, a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei asiguratorie pentru muncă aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor. De asemenea, pentru a veni în sprijinul românilor, în această perioadă PSD a propus şi amânarea plăţii serviciilor de utilităţi, pentru o perioadă de 3 luni.
După cum se știe, preşedintele României a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul tării, prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, pentru o perioadă de 30 de zile.
Decretarea stării de urgenţă este rezultatul pandemiei determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel global şi, în special, la nivelul teritoriului statului român. În România, răspândirea virusului Covid-19 a evoluat rapid, actualmente fiind peste 900 de persoane infectate. Pentru stoparea răspândirii virusului, s-au luat o serie de măsuri excepţionale: suspendarea activităţii cu publicul a majorităţii instituţiilor publice; suspendarea activităţii de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei; suspendarea tuturor activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise, etc.
Proiectul de lege depus la Parlament de PSD are în vedere situaţia financiară dificilă în care se află multe gospodării din România din cauza epidemiei de coronavirus. Astfel, Institutul Naţional de Statistică arată că lipsa resurselor financiare a determinat ca o mare parte a gospodăriilor (39,8% din total, 43,7% din mediul urban şi 36,3% din gospodăriile din mediul rural) să nu poată plăti la timp pentru consumul utilităţilor.
Inițiativa legislativă mai are în vedere, în egală măsură, deficitul de lichiditate cu care se confruntă companiile din România şi ponderea ridicată a cheltuielilor cu utilităţile în total cheltuieli.
Am constatat reducerea abruptă a activităţii economice şi a încasărilor la nivelul companiilor din sectoarele economice afectate, golurile de lichiditate, ponderea mare a cheltuielilor cu contribuţiile sociale în totalul cheltuielilor, mai ales la nivelul IMM-urilor.
Consider că se impune stimularea companiilor, astfel încât ele să păstreze cât mai multe locuri de muncă în această perioadă economică dificilă, pentru a putea diminua impactul negativ asupra ocupării, la nivel economic şi social.
Îmi exprim încrederea că legea propusă de PSD va fi dezbătută în regim de urgență de Parlament, în cel mai scurt timp posibil, pentru ca românii să poată suporta cât mai ușor efectele dezastruoase ale acestor vremuri grele, atât salariații, cât și patronii.
Deputat PSD Dâmbovița,
Georgeta-Carmen HOLBAN
Comunicat de presă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Energia divină este necesară pentru ca un om și urmașii lui să supraviețuiască
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Laboratoare moderne și educație cu sprijinul realității virtuale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara
Gura Ocniței: Lucrări de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială și la Grădinița cu Program Prelungit
Aproape 19.000 de noi șoferi în Dâmbovița: creștere a promovabilității și extinderea parcului auto