Parlamentarii PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, Titus Corlățean, Holban Carmen, Gilia Claudia și Țachianu Marian au achiziționat și donat Spitalului
Județean de Urgență Târgoviște un aparat care monitorizează funcțiile vitale ale pacienților.
Aparatul este indispensabil medicilor și este primul care dă alarma în cazul detectării unei modificări în starea de sănătate a pacienților. Sperăm ca acțiunea parlamentarilor PSD Dâmbovița să fie un exemplu pentru cât mai mulți dintre noi.

Singurele arme pe care le avem la îndemână în lupta cu COVID-19 sunt respectul, solidaritatea și grija față de cei de lângă noi.
Credem cu tărie că, în aceste momente, lupta poate fi câștigată doar printr- un efort comun. În fața acestui virus, avem datoria să facem tot ceea ce este omenește posibil, iar orice lucru bine făcut este încă un semn că ne respectăm și ne susținem reciproc.

Mulțumim medicilor, asistentelor, oamenilor de pe salvări, polițiștilor și jandarmilor, farmaciștilor și tuturor celor care sunt în linia întâi în lupta cu
această pandemie.
Președinte PSD Dâmbovița
Deputat Corneliu Ștefan

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului