„Abuzul de putere al PNL prin asumarea răspunderii pentru schimbarea sistemului electoral va fi oprit prin moţiunea de cenzură”, deputat Georgeta Carmen Holban.
PNL aplică în aceste zile politici guvernamentale total defectuoase, care vor genera un impact negativ major în rândul populaţiei. Ultimul exemplu în acest sens este noua asumare a răspunderii guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Deputat Georgeta Carmen Holban: Guvernul trebuie să plece!
Sunt convinsă că toţi cei 68 de primari ai PSD din judeţul Dâmboviţa au sprijinul oamenilor pentru proiectele pe care le-au realizat. Nu voi tolera acest abuz de putere, deoarece asumarea răspunderii anihilează orice dezbatere publică sau parlamentară pe un subiect atât de important pentru democraţie şi pentru existenţa statului de drept din România, precum regulile de organizare şi desfăşurare a alegerile locale.
Este clar că PNL abuzează de mandatul limitat dat de Parlament într-un mod nemaiîntâlnit în ţara noastră. Asumarea răspunderii este o procedură cu totul excepţională, care trebuie utilizată doar în situaţii care reclamă urgenţa legiferării, ceea ce nu este cazul. În ciuda Constituţiei şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, despre care am tot auzit cât PNL era în opoziţie, acum ei operează modificări ample asupra legislaţiei electorale, cu foarte puţin timp înainte de data alegerilor.
Din punctul meu de vedere este un abuz de putere care va afecta grav sistemul electoral, prin crearea unui avantaj guvernanţilor în competiţia electorală. Pe termen lung, însă, ar putea afecta în mod ireversibil democraţia în România şi principiile europene după care se ghidează ţara noastră. De aceea, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a cerut Comisiei de la Veneţia să emită un punct de vedere cu privire la schimbarea legislaţiei electorale din România, prin asumarea de răspundere, doar cu câteva luni înainte de alegeri.
Sper să avem un răspuns cât mai rapid, pentru a opri abuzul pus la cale de PNL.Până la răspunsul comisiei, PSD a depus ieri moţiunea de cezură, sancţionând astfel încălcarea gravă a standardelor electorale. Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă, nu doar pentru că doreşte modificarea sistemului electoral în prag de alegeri, ci mai ales pentru că adoptarea acestei măsuri se face unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii.
Îmi exprim încrederea că moţiunea de cenzură va avea succesul aşteptat şi va trece, pentru a opri această guvernare dezastruoasă pentru România şi români. Acest guvern incapabil trebuie să plece!
Deputat Georgeta Carmen Holban, Parlamentul României
Declarație de presă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea