Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Deputat PSD, Carmen Holban: Vă mulţumesc din suflet pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o!

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, transmite un mesaj tuturor celor care au ales să voteze pe 27 septembrie Partidul Social Democrat. Domnia sa consideră că cei aleși în funcțiile de primari, consilieri locali și județeni, își vor pune în continuare activitatea doar în slujba cetățenilor cu responsabilitate și implicare totală. 

”Sunt încrezătoare că vom avea o campanie electorală cel puţin la fel de pozitivă şi pentru alegerile parlamentare, unde ne dorim să depăşim scorul obţinut la scrutinul de duminică!” spune Carmen Holban.

Declarații pe larg:

”Dragi dâmboviţeni,
Vă mulţumesc din suflet pentru încrederea pe care aţi acordat-o Partidului Social Democrat şi candidaţilor noştri la alegerile locale de duminică, 27 septembrie.

Echipa PSD Dâmboviţa şi-a dovedit încă o dată forţa, unitatea şi profesionalismul, chiar dacă am traversat o perioadă dificilă în ultimii ani.

Mulţumesc pentru participarea şi votul vostru, dat modernizării judeţului, municipiului Târgovişte şi altor 62 de localităţi dâmboviţene unde au fost aleşi primari PSD. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Corneliu Ștefan, primarul Târgoviştei, Cristian Stan, toţi primarii şi aleşii noştri locali constituie garanţia solidă a obţinerii rezultatelor propuse pentru dezvoltarea judeţului!

Am muncit mult în această campanie electorală şi le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în eforturile noastre, deoarece dâmboviţenii au apreciat proiectele importante realizate de PSD pentru oameni.

Scrutinul de duminică responsabilizează noua conducere a Consiliului Judeţean, primarii, consilierii noştri locali şi judeţeni să răspundă aşteptărilor dumneavoastră în ceea ce priveşte investiţiile ce vor fi realizate în următoarea perioadă, în scopul creşterii bunăstării oamenilor şi a creării condiţiilor optime de trai în fiecare comunitate.

Echipa PSD a dovedit că este la dispoziţia dâmboviţenilor, iar implicarea noastră va fi totală şi de acum înainte.

Sunt încrezătoare că vom avea o campanie electorală cel puţin la fel de pozitivă şi pentru alegerile parlamentare, unde ne dorim să depăşim scorul obţinut la scrutinul de duminică!

Mulţumesc tuturor celor care ne-au acordat votul lor şi îi felicit pe câştigători şi pe toţi colegii din PSD Dâmboviţa pentru munca depusă în această campanie electorală.” Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban

Distribuie acest articol Oficial Media
Share