Om politic liberal, actual deputat în Parlamentul României dar și în alte două legislaturi -2004-2012-, Gabriel Plăiașu a decis că nu poate face rabat de la principiile liberalismului autentic.
Deputatul de Dâmbovița a refuzat categoric haosul creat de impunerea unui președinte artificial și un birou executiv compromis, care-și ”înșeală propriul electorat”, după cum afirmă Plăiașu în declarația sa. Să nu uităm că o bună perioadă de timp, Ludovic Orban a fost președintele Organizației PNL Dâmbovița, și-atunci nu este de mirare să existe și o amiciție între cei doi liberali cu ștate vechi, laolaltă, desigur, cu ideologia valorilor dreptei.
Deputatul Gabriel Plăiașu:
”M-am hotărât să părăsesc PNL după 30 de ani de activitate dedicată exclusiv acestei formațiuni și să mă alătur lui Ludovic Orban într-un nou proiect politic, menit să reunească toate ideile și principiile liberalismului. Din păcate, PNL a decis să-și înșele propriul electorat mergând la braț cu PSD și să-i dezamăgească pe cei care ne-au oferit încrederea, însă eu nu pot merge pe calea minciunii și a disprețului față de oamenii care ne-au susținut în urmă cu un an.
Așadar, împreună cu alți colegi parlamentari, punem, în aceste momente, bazele partidului Forța Dreptei, formațiune care va însuma toate valorile de dreapta, conturate cu o puternică tușă națională. Va fi o construcție dedicată tuturor acelora care simt că le-a fost deturnat votul de la alegerile parlamentare din 2020, tuturor celor care au idei, proiecte și inițiativă, tuturor celor care știu că liberalismul înseamnă altceva decât înțelegerile de culise și protejarea propriilor interese.
Vă așteptăm alături de noi!”
Citește și:
Ludovic Orban – Forța Dreptei: ”Rusia a fost, este și va fi o permanentă amenințare la adresa României”
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
LIFE STYLE
Top 5 produse esențiale pentru părinții cu copii mici
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
Ceaiuri naturale pentru un stil de viață sănătos
Importanța unei bune organizări a biroului și efectele ei asupra stării de bine
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sănătatea pe primul loc: Cum să faci alegeri alimentare inteligente pentru un corp sănătos
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Carmen Holban – finanțări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Carmen Holban, OFSD Dâmbovița: Susținem familia și încurajăm sentimentele frumoase!
Aurelian Cotinescu, deputat PNL: Este necesară o relație corectă între antreprenori și stat