După doi ani de pandemie, în care majoritatea cursurilor au fost online iar interacțiunile dintre studenți sau între studenți și cadrele didactice au fost reduse la minim, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere, în special „bobocilor” din anul I, dar și colegilor din anii mai mari, o experiență memorabilă la prima interacțiune cu reprezentanții universității. Ceremonia de deschidere a anului de învățământ 2022-2023 a fost organizată în weekend-ul 23-25 septembrie 2022, reunind, sub genericul „StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!”, o serie de evenimente demne de reputația și prestanța Politehnicii timișorene.
Festivitățile au debutat vineri după-amiază, pe Stadionul Știința, în prezența studenților, a cadrelor didactice, a conducerii UPT și a partenerilor din mediul economic și din administrație, cu intonarea imnului academic al UPT, compus de Horea Crișovan.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a fost cel care a deschis seria discursurilor, vorbindu-le studenților despre ce a însemnat Politehnica timișoreană, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, pentru dezvoltarea orașului, a regiunii și chiar a țării, a centrului universitar Timișoara, amintind și de cei 140.000 de absolvenți care au dus faima și prestigiul UPT în toată lumea. Acesta a amintit și despre relația cu mediul economic, probabil cea mai strânsă din țară, încă de la înființare, relație păstrată până în zilele noastre, dovadă fiind și prezența la eveniment a reprezentanților celor mai importante companii din oraș. Urându-le bun venit în rândul „familiei Politehnica”, rectorul UPT i-a îndemnat pe studenți să adopte valorile instituției – integritate, onestitate, ambiție – și să-și construiască viitorul la care visează.
Vorbind despre facilitățile puse la dispoziție și beneficiile pe care le au studenții Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector responsabil cu procesul de învățământ, problematica studențească și asigurarea calității, i-a asigurat pe „boboci” că profesorii nu sunt de cealaltă parte a baricadei, ci merg împreună, pe același drum.
Din partea mediului economic, directorul general al Continental România, Christian von Albrichsfeld, i-a felicitat pe studenții din anul I că au ales Politehnica și Timișoara, un oraș care se dezvoltă permanent, un oraș multicultural, care oferă o serie de oportunități, Sabin Totorean, Country Senior Officer la Nokia Romania, a rememorat așteptările pe care le-a avut el ca student, subliniind perspectivele mult mai bune de astăzi pentru proiectarea unei cariere de succes, Alin Cuc, director Hella, le-a vorbit studenților despre curaj și atitudine, subliniind că generația studenților de azi au totul la dispoziție pentru a-și transforma visurile în realitate, iar Alin Șerban, CEO Tazz, i-a îndemnat pe studenți să viseze, să învețe pentru a-și pune visurile în aplicare, dar să nu uite să se și distreze.
Iar pentru că în 2023 Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, Anca Nistor, Communication & Content Design Expert la Centrul de Proiecte „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023”, a declarat că anul 2023 este un an bun pentru a fi student la Timișoara, mai ales că Politehnica are și o serie de proiecte ce îmbină în mod fericit știința și tehnologia cu arta și cultura.
Alex Luca, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al UPT, și-a exprimat speranța că toți colegii vor forma o comunitate care să se sprijine pe valori, să se înscrie în ligile prezente în fiecare facultate și să participe activ la viața studențească.
Printre cei care au luat cuvântul în cadrul festivității s-a numărat și fostul pilot de Formula 1 Nick Heifeld, în prezent pilot de Formula E, care, împreună cu reprezentanții companiei ZF au prezentat, la Universitatea Politehnica Timișoara, în premieră națională, un monopost complet electric al echipei de Formula E Mahindra Racing.
Evenimentul a continuat vineri cu un concert Rareș Mariș, câștigătorul primului sezon al „One True Singer” de la HBO Max, proiecții de film organizate de ligile studențești și un TikTok After Party cu DJ, pe Stadionul Știința.
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, festivitățile au continuat cu prezentarea monopostului de Formula E și curse demonstrative pe Bd Vasile Pârvan, în cadrul evenimentului „The Drive to Win”, organizat în parteneriat de UPT și ZF, dar și cu o serie de activități de tip „Bun venit la POLI”, organizate pe Stadionul Știința. Aici, facultățile și ligile studențești au avut, fiecare, câte un stand de prezentare, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră și-a făcut cunoscute proiectele destinate studenților, Departamentul de Relații Internaționale le-a explicat studenților cum pot accesa programele Erasmus, UPT Racing Team și-a prezentat cele două monoposturi cu care participă la competițiile de Formula Student, Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic a arătat celor interesați cum pot deveni cadre didactice, SAS UPT le-a vorbit studenților de antreprenoriat și modul în care acesta e susținut de UPT, Biblioteca UPT, cea mai modernă din țară, și-a prezentat serviciile pe care le oferă studenților, Clubul Sportiv și-a prezentat secțiile, iar partenerii strategici din rândul companiilor au avut standuri proprii.
Tot sâmbătă au avut loc tururi ghidate – UPT Creativ – destinate studenților, pentru a descoperi spațiile culturale din Campusul Universitar, dar și extragerea câștigătorilor Tombolei Bobocului.
Duminică, 25 septembrie 2022, au fost programate activități sportive și de divertisment organizate de ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara și de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră la Baza Sportivă II a UPT.
Luni, 26 septembrie, începe noul an de învățământ universitar, cele 10 facultăți ale Universității Politehnica Timișoara vor organiza propriile festivități de deschidere, iar Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, împreună cu ligile studențești, dau startul campaniei „Săptămânile Bobocului”, în cadrul cărora vor lansa și noul Ghid al Studentului, care are menirea de a le răspunde studenților din anul I la toate întrebările pe care le au în cu studenția la UPT, de la ce înseamnă sesiunea până la informații despre bazele sportive, beneficiile, drepturile și obligațiile studentului.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut










EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan