Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a salutat pregătirea Ucrainei de a adera la NATO și a spus că: „ușa NATO rămâne deschisă” și „nicio violență sau intimidare nu poate opri asta”.
Pentru a marca cea de-a douăzecea aniversare de la aderarea lor la NATO, ambasadele Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei și Sloveniei au organizat evenimentul OPEN DOOR HELSINKI
În discursul său, Mircea Geoană a spus că nu se poate gândi la o gazdă mai bună decât Finlanda pentru a vorbi despre politica NATO a ușilor deschise. „Împreună cu cel mai nou membru al nostru, Suedia, ați arătat lumii ce înseamnă libertatea”, a spus el și a adăugat că președintele Putin a eșuat în încercarea sa de a „închide ușa NATO”.

Organizat la Parlamentul Finlandei, cu participarea Speaker-ului Jussi Halla-aho și a președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe, Kimmo Kiljunen, în colaborare cu Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale și cu Consiliul Atlantic Finlanda, și beneficiind de sprijinul Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, și al Secretarului Permanent al Ministerului Apărării, Esa Pulkkinen, evenimentul a adunat un număr mare de diplomați, reprezentanți ai mediului academic și experți din institute de reflecție, alături de oficiali finlandezi și membri ai parlamentului.
Secretarul general adjunct a subliniat că Ucraina a ales, la fel ca alții din Europa Centrală și de Est și din Țările Baltice, calea către aderarea la NATO, iar NATO va continua „să construiască o punte pentru ca Ucraina să se alăture marii noastre Alianțe”.
Din 1949 NATO a crescut de la doisprezece membri la treizeci și doi. Secretarul general adjunct a subliniat că politica NATO a ușilor deschise a adus în Alianță mai multe forțe, mai multe capacități și mai multe persoane cu aptitudini și expertiză.
„Aliații NATO de la Marea Baltică, până la Marea Neagră contribuie în mod semnificativ la securitatea colectivă a NATO”, a spus el, subliniind „că aceste țări contribuie, de asemenea, la ecosistemul de inovare al NATO, inclusiv centrele de testare și site-urile de accelerare care fac parte din Acceleratorul NATO de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord (DIANA)”
Conferința NATO Open Door de la Helsinki a fost co-organizată de ambasadele țărilor participante în colaborare cu Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale și Consiliul Atlantic al Finlandei.

Evenimentul a marcat sărbătorirea unuia dintre momentele remarcabile din istoria NATO, abordând în același timp includerea în NATO a Finlandei și Suediei, cei mai noi membri ai Alianței. A oferit prilejul de a reflecta asupra realizărilor și obstacolelor întâmpinate în ultimele două decenii și a explorat perspectivele evoluțiilor viitoare ale Alianței în contextul împlinirii a 75 de ani, având în vedere, în același timp, și deciziile importante așteptate la Summitul NATO de la Washington.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan