Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

„Din istoricul unei familii de juriști târgovișteni – familia I. C. Nicolaescu”. Expoziție temporară, deschisă la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, anunță deschiderea expoziției Din istoricul unei familii de juriști târgovișteni – familia I. C. Nicolaescu”, vineri, 10 februarie 2023, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 187.

Expoziția pune în valoare fondul de documente al familiei I. C. Nicolaescu existent în colecțiile de istorie modernă și contemporană ale Complexului Național Muzeal ,,Curtea Domnească” Târgoviște, documente donate de Ion C. Nicolaescu prin avocatul Ion Florescu-Manga, apropiat al familiei Nicolaescu. Prin intermediul acestui fond documentar sunt prezentate date despre identitatea membrilor familiei I. C. Nicolaescu  și funcțiile administrativ-politice deținute de aceștia în județ și în țară, fotografii de epocă, documente, din cercetarea cărora se desprind date referitoare la cunoașterea unor aspecte legate de practica juridică exercitată după legea din 1864, care stabilea statutul avocaturii.

Familia I. C. Nicolaescu, familie de târgovișteni cu trei generații de juriști (Ion Iancu Nicolaescu, Constantin I. Nicolaescu, Ioan C. Nicolaescu), a avut un rol important în dezvoltarea și modernizarea orașului Târgoviște din punct de vedere social-economic, edilitar-urbanistic, politic și cultural.

Expoziția va fi deschisă în perioada 10 februarie – 3 martie 2023, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share