Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Din păcate, Guvernul României nu a întreprins demersurile necesare pentru a primi bani pentru familiile care și-au pierdut bunurile și casele din cauza inundațiilor!”

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, îi dă dreptate europarlamentarului Maria Grapini în privința ajutoarelor financiare alocate prin Fondul de solidaritate al UE, pe anul 2021

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, îi dă dreptate europarlamentarului Maria Grapini răspunzând, astfel, la întrebarea scrisă adresată Comisiei Europene privind situația Fondului de solidaritate al UE, pe anul 2021. „Din păcate, Guvernul României nu a întreprins demersurile necesare pentru a primi bani pentru familiile care și-au pierdut bunurile și casele din cauza inundațiilor!”, a reacționat Maria Grapini, după răspunsul oficialului european.

În contextul uriașelor pagube create de inundații, în acest an, în mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns scris Comisiei Europene pe tema situației Fondului de solidaritate al UE, pe anul 2021. Potrivit eurodeputatului Grapini, UE are un buget alocat pentru catastrofe și calamități, cu ajutorul căruia trebuie să intervină în regiunile în care au fost pagube materiale și chiar vieți omenești pierdute. Regulamentul alocării fondurilor destinate calamităților prevede reguli clare după care se alocă fonduri, a punctat Maria Grapini care, pentru informarea cetățenilor români, a adresat punctual Comisiei Europene următoarea întrebare:

Poate Comisia Europeană să prezinte o situație cu bugetul alocat în 2021 pentru eliminarea efectelor inundațiilor și în ce țări au fost alocate fondurile?

De menționat faptul că, revoltată de bâlbele guvernanților, europarlamentarul Maria Grapinia transmis, pe această temă, o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicitând Comisiei Europene să acorde, cât mai curând posibil,prin Fondul de solidaritate al UE,  acest ajutor financiar României.

Mai mult, Maria Grapini i-a solicitat public, la acea dată, premierului Cîțu să spună dacă a făcut demersuri pentru obținerea unor bani europeni din Fondul European destinat calamităților!

În numele Comisiei Europene, a răspuns comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

Fondul de solidaritate al UE (FSUE) a fost creat în 2002, ca instrument de ajutor post-dezastru, a precizat comisarul pentru coeziune și reforme, care a adăugat, în context, că intervenția FSUE este declanșată de o cerere din partea statului membru afectat, transmisă în termen de 12 săptămâni de la prima daună cauzată de o catastrofă. Elisa Ferreira a mai spus că Germania, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg și Austria au depus cereri în contextul inundațiilor recente. 

Astfel, oficialul european confirmă ceea ce a spus europarlamentarul Maria Grapini care avertiza că mai multe state europene afectate de inundații depuseseră cereri în acest sens.

„FSUE face parte din rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență (SEAR). Fondurile disponibile pentru SEAR depășesc plafoanele cadrului financiar multianual (CFM). Suma anuală pentru SEAR este stabilită la articolul 9 din Regulamentul privind CFM 2021-2027 și corespunde sumei de 1 273 de milioane EUR în prețuri curente”, a menționat Elisa Ferreira. Potrivit acesteia, suma maximă disponibilă pentru FSUE, până la 1 septembrie 2021, a fost de 477 de milioane EUR în prețuri curente (și anume, 75 % din suma anuală maximă totală este împărțită în mod egal între cele două componente). Concret, în 2021, a existat o sumă de 48 de milioane EUR reportată din 2020, din care suma disponibilă pentru FSUE, până la 1 septembrie 2021, a fost de 525 de milioane EUR.

„În 2021, fondurile FSUE au fost mobilizate pentru 22 de cereri de urgență sanitară, în contextul COVID-19, și pentru asistență pentru Grecia și Franța în legătură cu 4  dezastre naturale. Restul de 41 de milioane EUR au fost plătite Croației sub formă de avans, în legătură cu seria de cutremure, începând din 28 decembrie 2020. Prin urmare, toate fondurile alocate FSUE în cadrul SEAR, până la 1 septembrie 2021, au fost consumate. Restul de 25 % din suma anuală SEAR pentru 2021 (318,4 milioane EUR) a devenit disponibilă la 1 octombrie 2021. Aceasta poate fi utilizată de oricare dintre componentele SEAR în funcție de necesități, inclusiv pentru cererile FSUE depuse în contextul inundațiilor”, se mai arată în răspunsul transmis de comisarul european pentru pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, europarlamentarului Maria Grapini.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share