Premiul „Distinguished Chapter Leadership” al IEEE Education Society a fost acordat în 2021 directorului Centrului de ID/IFR și eLearning al Universității Politehnica Timișoara – dr. Diana Andone – pentru promovarea și implementarea activităților de e-learning, dar și pentru contribuțiile inovatoare în educația digitală și promovarea în România a Asociației IEEE. Distincția este acordată anual membrilor care, pe o perioadă susținută de timp, au adus o contribuție excepțională în educație la nivel internațional.
Factorii în baza cărora s-a acordat distincția au fost rolurile de conducere și calitatea conducerii, care au oferit o contribuție inovatoare, inventivă și/sau importantă unui capitol local al IEEE Education Society pe o perioadă susținută de timp. În justificarea premiului, IEEE Education Society a menționat seria de lucrări și contribuții la dezvoltarea de politici, metode și resurse de educație digitală, în special pentru îmbunătățirea calității educației în știință, tehnologie, inginerie, promovarea educației deschise și a influențării educației pentru zeci de mii de educatori și tineri în România și Europa.
Premiul este oferit de IEEE Education Society și constă într-o plachetă, un certificat și participarea la ceremonia de înmânare a premiului de la Conferința „Frontiere în Educație” (Frontiers in Education – FIE), care va avea loc toamna următoare la Uppsala, Suedia.
„Acest premiu este o onoare pentru mine, pentru echipa din UPT care dezvoltă educația digitală și pentru Universitatea Politehnica Timișoara. Le mulțumesc celor care m-au nominalizat și susținut: prof. Cristian-Gyozo Haba, Chair IEEE Education Romania, prof. Elena Helerea, Chair IEEE Women in Engineering Romania, Prof. Demetrios Sampson, University of Piraeus IEEE Golden Core Member, prof. Radu Vasiu, Universitatea Politehnica Timișoara și prof. Russ Meier, Milwaukee School of Engineering USA, prof. Rob Reilly, MIT, USA”, a spus dr. Diana Andone.
Institutul Inginerilor Electrotehniști și Electroniști (Institute of Electrical and Electronics Engineers) este cea mai mare organizație profesională tehnică din lume dedicată avansării tehnologiei în beneficiul umanității. IEEE și membrii săi inspiră o comunitate globală să inoveze pentru un viitor mai bun, prin cei peste 420.000 de membri din peste 160 de țări și publicațiile sale foarte citate, conferințe, standarde tehnologice și activități profesionale și educaționale. IEEE este „vocea” de încredere pentru inginerie, informatică și informații tehnologice din întreaga lume. Secțiunea IEEE Education Society, înființată în 1957, este una dintre cele mai vechi societăți IEEE și este dedicată îmbunătățirii calității educației inginerești. În România, IEEE are o prezență marcantă în universități și în industrie, cu peste 1.000 de membri și organizează o serie de conferințe și activități.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului