
”Mă bucur să fim astăzi aici, alături de militarii noștri români și de cei francezi și olandezi! Prezența militarilor aliați în Baza Militară de la Cincu este o dovadă clară a unității și solidarității aliate și contribuie la consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la Marea Neagră, care este, așa cum cunoașteți, o zonă de interes strategic pentru Alianța Nord-Atlantică. De asemenea, această prezență reprezintă contribuția dumneavoastră concretă la întărirea apărării și securității României și a întregului spațiu euroatlantic. Doamnă ministru Colonna, mulțumesc Republicii Franceze pentru asumarea rolului de națiune-cadru pentru Grupul de Luptă din România, precum și pentru rapiditatea cu care trupele și echipamentele au fost desfășurate în țara noastră. Domnule ministru Hoekstra, mulțumesc, de asemenea, Țărilor de Jos, pentru sprijinul arătat României și pentru prezența trupelor olandeze pe teritoriul nostru. Suntem, în egală măsură, recunoscători tuturor partenerilor care au demonstrat în mod concret solidaritate și angajament strategic, prin decizia de a trimite trupe în România. Vă mulțumesc dumneavoastră, fiecăruia în parte, dragi militari aliați, pentru înalta misiune pe care v-ați asumat-o. Prezența dumneavoastră aici reconfirmă credibilitatea Alianței, într-un context dificil pentru securitatea europeană și euroatlantică. În egală măsură însă, prezența dumneavoastră aici este și o ilustrare fermă și fără echivoc a principiului aliat „toți pentru unul și unul pentru toți”, așa cum este prevăzut de Articolul 5 al Tratatului de la Washington privind NATO, principiu care asigură apărarea fiecărui centimetru de teritoriu al Alianței. Misiunea dumneavoastră oferă oportunitatea de a vă pregăti împreună, de a participa la exerciții într-un mediu care să permită consolidarea interoperabilității forțelor NATO și a capacității de a acționa unitar și coerent pentru prezervarea valorilor noastre comune și a unui mediu de securitate stabil și sigur. Doar împreună putem asigura pacea și securitatea euroatlantică!
România va continua să rămână un aliat responsabil, devotat principiilor Alianței, care își respectă angajamentele asumate în cadrul NATO.
Am subliniat acest lucru și la reuniunea ministerială de externe pe care am găzduit-o la București, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, care a fost și prima reuniune NATO găzduită de un stat aliat de pe Flancul Estic, după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Reuniunea de la București a arătat rolul major pe care România îl joacă pentru securitatea euroatlantică și pentru securitatea pe Flancul Estic, în această zonă, la Marea Neagră, și reiterez, și cu această ocazie, hotărârea noastră de a depune toate eforturile pentru asigurarea securității euroatlantice.
Și vă asigur că vom continua, în același spirit, implementarea deplină a deciziilor Summitului de la Madrid și pregătirea corespunzătoare a rezultatelor Summitului NATO de la Vilnius, din acest an, așa încât postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic să fie consolidată, iar cetățenii noștri să fie mai bine apărați” a transmis ministrul de extene, Bogdan Aurescu
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
SIO – Sus Inima Oncology deschide un Centru de suport oncologic si la Timisoara
Universitatea Politehnica Timișoara, societate prestatoare de servicii energetice pentru localități, și-a prezentat oferta
GERMAN STANDARD COURSES (ONLINE AND OFFLINE)