În anul Capitalei Culturale Europene, în care lumina joacă un rol cultural definitoriu, Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a organizat joi, 26 ianuarie 2023, la Centrul Experimentarium TM, splaiul Spiru Haret, expoziția cu tema „Experiment the Light”, ce reunește lucrări ale studenților anului 3 de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare.
25 de studenți, dintre care doi studenți Erasmus din Italia, au prezentat lucrări și machete realizate la seminarul cursului de Lumontehnică din semestrul I, coordonator ș.l. dr. arh. Beatrice Lucaci.
Prima temă prezentată, „Light in a box”, a avut ca scop reproducerea unui efect de lumină din cadrul unui spațiu existent, pentru a înțelege modul în care lumina naturală poate fi direcționată în spațiul interior și poate genera compoziții, centre de interes, reflexii. Provocarea a constat în realizarea efectului ales la o scară mică, într-o cutie, folosind surse exterioare de lumină. A existat și un mare avantaj, acela de a putea schimba unghiul sursei de lumină și astfel s-au generat noi și noi compoziții, unele chiar mai interesante decât cea inițială.
A doua temă prezentată, „Poetic light”, a urmărit surprinderea unor efecte de lumină în patru fotografii și transmiterea unui mesaj poetic prin compoziția creată. Deși ne-am obișnuit să folosim telefonul pentru a surprinde o multitudine de momente, exercițiul acesta a fost dificil prin faptul că implica o narațiune vizuală și, dincolo de efectul surprins, a fost important modul în care aceasta a reușit să fie transmisă grafic, prin paginare, grafică și text.
Cea de a treia tema, „Prototip pentru o lampă de interior”, va fi prezentată în cadrul unei expoziții viitoare, împreună cu alte obiecte de design de la alte materii, în cadrul spațiului expozițional al Bibliotecii UPT.
Expoziția va rămâne deschisă timp de o lună și va putea fi vizitată, în cadrul programului de lucru al Centrului Experimentarium TM, de toți cei interesați, inclusiv grupuri de elevi care sunt chiar încurajați să realizeze propriile lor experimente legate de lumină.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara