Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște lansează a doua etapă a campaniei „Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi”.
Cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița și, cel mai important, cu sprijinul dumneavoastră, încercăm să îmbunatățim fondul de carte de care dispune biblioteca Ansamblului Brâncovenesc. Orice carte donată este bine venită și va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat.
Puteți dona cărți din domenii diverse, precum: literatură, istorie, etnografie, arheologie, conservare – restaurare etc. Acestea vor intra în colecţiile bibliotecii şi vor deveni accesibile tuturor cititorilor.
Prima etapă a campaniei s-a adresat bibliotecilor, editurilor, universităţilor, muzeelor şi se bucură de succes.
Contribuie și Tu la promovarea culturii! Ajută tinerii care vor să aibă de unde se informa și învăța!
Ne puteţi dona cărţi în punctele de colectare din cadrul muzeelor Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște :
Program: Luni – Duminică 08:00 – 16:00;
Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 32 78; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul de Artă
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.185
Tel: 0245.61 39 46; 0736. 39 40 86; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul de Istorie
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.189
Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Târgovişte, Str. Justiţiei, nr.7
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul ”Vasile Blendea”
Târgovişte, Str. Grigore Alexandrescu, nr. 24
Tel: 0245.22 04 61; Fax: 0245. 61 28 77
Casa – atelier Gheorghe Petraşcu
Târgovişte, Str. Bărăţiei, Nr.24
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
Târgovişte, Str. Stelea, nr.4
Tel: 0245.22 04 58; Fax: 0245. 61 28 77
Ansamblul Brâncovenesc Potlogi
Potlogi, jud. Dâmboviţa
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”
Localitatea: I.L. Caragiale, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa
Pucioasa, Str. Primăverii, nr.1, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Pietroşiţa, Str. Joseni, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Casa Atelier ”Gabriel Popescu”
Vulcana Pandele, jud. Dâmboviţa
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”
Târgovişte, Bld. Carol I, nr. 49
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77
Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați:
Date de contact Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte
Adresa sediului administrativ: str. Justiţiei, nr.7, Târgovişte, jud. Dâmboviţa, cod: 130014
Tel: 0245.61 39 46; 0729.07 31 22; Fax: 0245. 61 28 77
e-mail: contact@muzee-dambovitene.ro
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026”
Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026