PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Deputat Oana Silvia VLĂDUCĂ
Circumscriptia electorala nr 16, Dambovita

DOUĂ SĂRBĂTORI CU UN NUMITOR COMUN – CARTEA
Doamnelor și domnilor,
Stimați colegi,
Marcăm, în această săptămână, două evenimente extrem de importante pentru fiecare dintre noi și care au în centrul atenției cartea şi cititorii. Este vorba despre Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, serbată în același timp cu Ziua Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice, sărbătorite, în fiecare an, pe data de 23 aprilie. Cartea este, de altfel, unul dintre importantele daruri de suflet care ne stau alături de la cele mai fragede vârste și care ne însoțește pe tot parcursul vieții.
Fiecare dintre noi își amintește primele cărți de povești care au dat farmec și culoare copilăriei, urmate de captivantele cărți ale adolescenței pe care le citeam cu sufletul la gură, până la ultimul rând. Nu putem uita, firește, cărțile maturității, care ne-au îndemnat la reflecție și ne-au îmbogățit spiritual, fiecare dintre cărțile citite lărgind orizontul cunoașterii, contribuind în mod esențial la dezvoltarea imaginației și la consolidarea personalității.
Din anul 1996, la 23 aprilie, în aproape toate ţările lumii sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze lectura, o activitate care trebuie să facă față provocărilor pe care le lansează vremurile actuale, în condiţiile dezvoltării rapide a mijloacelor de informație moderne, a internetului sau jocurilor electronice şi a altor surse de divertisment.
Doamnelor și domnilor,
Ziua Internaţională a Cărţii reprezintă o oportunitate pentru iubitorii de carte din întreaga lume să se dedice promovării lecturii și nu în ultimul rând să aducă un omagiu marilor scriitori care au creat un univers fascinant. Astfel, 23 aprilie este ziua în care ne amintim de autorii operelor literare, de creaţiile lor care ne îmbogăţesc moştenirea culturală şi de inegalabila bucurie a lecturii, folosind, mai nou, tablete sau e-readere sau bucurându-ne de cărțile clasice, care poartă parfumul tiparului.
Fie că ne-au lăsat cărți care izvorăsc dintr-o minuțioasă cercetare științifică, fiind lucrări care constituie un prețios izvor de informații, fie că au imaginat romane cu intrigi captivante și cu personaje puternice, care pot constitui adevărate repere, fie că și-au așternut pe filele albe povestea fascinată a vieții, alături de gânduri și trăiri, în jurnale de o inegalabilă valoare, autorii au prins între coperți o lume întreagă pe care o explorăm cu aceeași bucurie și emoție.
Şi pentru că lectura nu poate fi concepută în afara bibliotecilor, locuri care pot fi considerate adevărate case ale cărții, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”. Astfel că, în țara noastră, începând cu anul 2005, pe data de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului, primele demersuri în acest sens fiind făcute încă din anul 1998. Este o sărbătoare dedicată acestei profesii speciale şi bibliotecarilor – cei care au transformat-o în vocație prin efortul de a apropia persoanele de toate vârstele de tainele învăţăturii, ale cunoaşterii şi culturii, valori care își găsesc sălașul în cărți.
Astfel, în ziua de 23 aprilie, toţi bibliotecarii din România îşi sărbătoresc ziua profesiei, fiind organizate manifestări specifice meseriei. Este vorba despte sesiuni şi comunicări, bilanţuri ale activităţii, premieri, cât şi alte activităţi care pot conduce la atragerea de noi utilizatori și la fidelizarea celor care văd în bibliotecă locul unde găsesc întotdeauna cartea preferată, dar și atmosfera care îndeamnă la lectură. Cu această ocazie, bibliotecarii prezintă în fața colegilor de breaslă realizările profesionale și dezbat teme de interes, legate de profesia de bibliotecar.
Prin politicile promovate până acum în acest domeniu extrem de important, ne-am propus să construim și să amenajăm biblioteci în cât mai multe localități din țară, asigurând funcționarea acestora în sedii care să garanteze desfășurarea în bune condiții a activității bibliotecarilor, păstrarea cărților în spații adecvate și creșterea numărului de abonați. Salarizarea corespunzătoare a celor care au îmbrățișat meseria de bibliotecar a fost un alt obiectiv pe care ni l-am asumat și pe care l-am realizat. Măsurile vor continua, astfel încât un număr cât mai mare de oameni să aibă acces la diferite genuri de cărți, punând accent pe atragerea copiilor și tinerilor în biblioteci și pe dezvoltarea gustului lor pentru lectură.
Reperele tinerei generații pot fi găsite în universul vast al cărții. Îndrumarea copiilor spre lectură și educarea lor în spiritul cunoașterii, constituie o misiune extrem de importantă pe care o avem față de copiii noștri, față de noi și, nu în ultimul rând, față de viitorul acestei țări.
Va multumesc!
Deputat PSD
Oana Silvia VLĂDUCĂ

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice