În perioada 25-26 mai 2023 a avut loc cea de a XIV-a ediție a Conferinței naționale pentru studenți intitulată Școala între tradițional și modern, organizată de colectivul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, din cadrul Universitații „Valahia” din Târgoviște.
La acest eveniment, devenit deja tradiție, au prezentat lucrări, alături de studenții Universității „Valahia” din Târgoviște, care se pregătesc pentru o carieră didactică, studenți din alte universități precum: Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Universitatea Tehnică de Construcții din București, Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București. Lucrările prezentate de studenții DPPD „Valahia” au fost coordonate de prof. univ. dr. Gabriel Gorghiu, conf. univ. dr. Ana-Maria Petrescu, conf. univ. dr. Luminița Drăghicescu, lect. univ. dr. Ioana Stăncescu și lect. univ. dr. Ancuța Elena Santi.

De asemenea, conferința a capătat plus valoare prin prezentările susținute de specialiști în domeniul educațional și prin workshopurile pentru studenți și cadre didactice, organizate în contextul acesteia.
Astfel, în prima zi a conferinței au avut loc două workshop-uri care s-au bucurat de un real interes în rândul participanților. Este vorba de workshop-ul cu tema Starea de bine ca politică de management, susținut de Prof. Marian Dobrescu și Prof. Denisa Toader, Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște și de cel intitulat Sanogeneza pe înțelesul tuturor suținut de Terapeut în terapii complementare Liliana Stanciu.
A doua zi a conferinței a debutat cu o prezentare cu titlul Săptămâna europeană a sportului – Recomandări privind promovarea unui stil de viață activ pentru toți, suținută de dna. Anca Ionescu, consilier în Ministerul Sporturilor, cadru didactic asociat la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București și a continuat cu prezentarea a două lucrări din domeniul pedagogiei/științelor educației: Pedagogie. Hărți conceptuale vol. 1 (2021) și Pedagogie. Teoria generală a educației (2022), ambele apărute la Editura DPH, realizată de reputatul pedagog – prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea din București.
„În acestă perioadă în care sistemul național de educație se află într-o etăpă de criză se cuvine poate să reflectăm împreună la ceea ce înseamnă a fi profesor… privind din afara sistemului și făcând o analiză superficială mulți consideră că este o meserie simplă, accesibilă și comodă, o variantă de rezervă, un loc de muncă relativ stabil și sigur. Așa să fie oare? Cu siguranță, NU! Pentru noi cei care slujim în acest domeniu de mulți ani înseamnă cu totul altceva… este o meserie de vocație, o meserie pentru care trebuie să te pregătești continuu, în care trebuie să te dedici cu trup și suflet și în care nu poți să ai satisfacții decât dacă îți înțelegi pe deplin misiunea și te angajezi cu responsabilitate în realizarea ei. Ca atare, vă îndemn să reflectați la aceste aspecte, să încercați le înțelegeți, să le interiorizați și să faceți o alegere responsabilă în domeniul carierei.”, a transmis Conf. univ. dr. Ana-Maria Petrescu, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, din cadrul Universitații„Valahia” din Târgoviște.
Conferința a reunit peste 80 de participanți, din care 61 au susținut lucrări, oferind tuturor, profesori și studenți deopotrivă, prilejul de trăire și împărtășire a unor experiențe de cunoaștere valoroase.
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan