In data de 26 iunie va fi sarbatorita Ziua Drapelului National. Ca in fiecare an, evenimentul va fi marcat si la Targoviste, in Piata Tricolorului, prin onoruri militare, incepand cu orele 09:30.
Traditia spune ca drapelul trebuie coborat si dus la cea mai apropiata biserica, inainte cu o zi de a fi sfintit. Acest lucru s-a intamplat si la Targoviste. Miercuri seara, Comandantul Garnizoanei a coborat drapelul din fata Prefecturii si l-a dus la Mitropolie, unde va fi sfintit joi dimineata, in cadrul unui serviciu religios special.
Apoi va fi ridicat in Piata Tricolorului, unde va avea loc si o ceremonie oficiala, urmata de o defilare a trupelor.
“Acest serviciu de coborare a drapelului este solicitat de autoritatile locale, in cazul nostru de catre Institutia Prefectului.
Programul are doua secvente. Una scurta, in aceasta seara, in care se va cobori drapelul, iar Comandantul Garzii il va prelua si il va duce la Mitropolie. Secventa a doua va avea loc maine de dimineata prin sfintirea drapelului. Apoi va fi adus in alai pana in Piata Tricolorului unde vor avea loc servicii religioase si militare specifice.
Pentru fiecare roman in parte, drapelul trebuie sa reprezinte unul dintre cele mai dragi simboluri! Sub drapel, romanii au luptat, sub tricolor, armata s-a instruit. De aceea este cel mai important simbol al romanilor.” a spus Comandantul Garnizoanei Targoviste, Antonie Nicolae.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Începe Festivalul Babel 2025! Oraşul Târgovişte vă găzdui spectacole de pe 4 continente
BABEL FAST 2025. Program complet 7-15 iunie. Teatrul Tony Bulandra Târgovişte
Afacerea ta pe primul loc în Google – cu buget minim!
Doliu în lumea muzicii: Eugen Doga s-a stins din viață la 88 de ani
Pentru ca visul niciunui școlar să nu devină coșmar – Acțiuni preventive ANTIP Ploiești
Ambasada SUA, primul mesaj după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României
LIFE STYLE
Terapie Neurofeedback – Redescopera claritatea mintii tale
Creierul tau e suprasolicitat si nu stii de ce? Terapie Neurofeedback ar putea fi solutia pe care nimeni nu ti-a spus-o pana acum
Cum putem trăi peste 100 de ai, conform medicinei tradiționale chinezești
Cine Alege Magia unui Ghiozdan Personalizat? Mamele Creative Știu Răspunsul!
De ce te simți mai atras de partenerul care te respinge?
SPIRITUALITATE
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Care sunt semnele pe care le transmit îngerii când se află lângă noi
Semnificația spirituala a durerilor de cap și cum se pot vindeca
Afirmații care vă pot schimba viața
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ai părul deteriorat și lipsit de vitalitate? Iată cum te poate ajuta omega-3 în menținerea sănătății capilare!
Campanie de informare privind prevenția cancerelor de piele
Institutul Victor Babeș furnizor în programul PNO
Cum se pot vindeca anumite afecțiuni cu tinctura de propolis. Leacul de la Dumnezeu
Cauzele spirituale ale bolilor de ficat. Schimbarea tiparelor mentale și o rugăciune
Sănătatea rămâne un drept fundamental garantat pentru toți cetățenii, indiferent de granițe
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei