Drapelul României arborat la înălțime, la cota 2.519 metri, pe Vârful Parângul Mare.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, drapelul național a fost arborat pe unul dintre cele mai înalte vârfuri montane din țară, Vârful Parângul Mare, cu altitudinea de 2.519 metri.
Acțiunea este una de tradiție, începută în anul 2012, când jandarmii montani hunedoreni au arborat tricolorul la cea mai mare altitudine de pe teritoriul național. Apoi, în preajma Zilei Naționale, jandarmii montani au înfruntat ceața, gerul sau viscolul pentru a se asigura că drapelul se află ”la înălțime” în data de 1 decembrie.
Pentru că anul 2020 a fost unul special, drapelul național a fost dus de această dată de un jandarm montan și un paramedic SMURD, reprezentanți a două structuri care s-au aflat ”în prima linie” în lupta cu virusul SARS-Cov-2.
În acest an, jandarmul montan și paramedicul SMURD au înfruntat împreună muntele și gerul, dorind să transmită următorul mesaj: ”În echipă vom reuși! Indifent cât ne va fi de greu, nu vom renunța. Formăm o echipă în multe situații pentru a salva vieți, inclusiv în lupta cu inamicul invizibil.”
Jandarmul montan și paramedicul SMURD au pornit în cursul dimineții zilei de 30 noiembrie, din stațiunea montană Parâng și, după un traseu de 4 ore, au atins cota 2.519 metri. A fost un traseu dificil, specific acestei perioade din an, nerecomandat celor fără experiență. Deși vizibilitatea a fost bună, vântul a bătut în rafale cu viteză între 30 și 50 km/oră, ceea ce a amplificat efectul de frig, temperatura resimțită de corpul uman fiind de -20º Celsius. Traseul de întoarcere, deși a durat mai puțin, a fost la fel de dificil.
”Când au ajuns în vârful montan, cei doi au avut o surpriză plăcută: un frumos tricolor era deja arborat, semn că mesajul din ani precedenţi a pătruns și în inima altor români. Vă mulțumim că sunteți alături de noi! Să ținem cu toții Drapelul Național ”la înălțime” oricând și oriunde ne-am afla” au ținut să transmită jandarmii hunedoreni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului