”Prima discuție despre reabilitatea acestui drum am avut-o la Bazoș, în județul Timiș, când cei patru președinți de consilii județene din Regiunea Vest am decis să susținem proiectele de dezvoltare, indiferent de apartenența politică a fiecăruia. Am pus atunci bazele colaborării cu președintele CJ Arad, Iustin Cionca, și am convingerea că vom reuși să demonstrăm că unde există dialog și colaborare, există și reușite administrative. Am pregătit și pregătim documentațiile necesare atragerii de fonduri nerambursabile și specialiștii de la cele două consilii județene vor colabora intens pentru a realiza și acest proiect”, a mai spus Laurențiu Nistor.
”Drumul Regelui” este numele dat de către localnici drumului județean 707, care leagă Castelul Regal de la Săvârșin de stațiunea balneară Vața de Jos, implicit Valea Mureșului de Valea Crișului. Construit în perioada postbelică din ordinul MS, Regele Mihai I al României, Drumul Regelui a fost inițial pavat în întregime cu piatră cubică. Deși terasamentul original s-a distrus odată cu trecerea timpului, pe anumite porțiuni, în satul Obârșia și pe creasta Zarandului, încă se regăsesc „vestigii” ale zilelor sale de glorie
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara