Comisia Europeană a anunțat activarea procedurii de suspendare a plății pentru o parte din fondurile solicitate de România prin cea de-a treia cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Această măsură vine în contextul în care, șase dintre cele 74 de jaloane și ținte incluse în cerere, nu au fost îndeplinite, printre care și jalonul privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. În baza Regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, Comisia Europeană activează procedura de suspendare a plății, ceea ce înseamnă că, România va primi doar o parte din cele două miliarde de euro aferente celei de-a treia cereri. Restul sumei va fi blocat temporar până la remedierea deficiențelor.
Potrivit Comisiei, jalonul 215 — „intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale” nu este îndeplinit. Acesta se adaugă altor cinci jaloane nefinalizate legate de: investiții în infrastructura feroviară, dezvoltarea rețelelor de metrou în București și Cluj-Napoca, reforme în managementul bazat pe performanță în transporturi și guvernanța corporativă a companiilor de stat din energie.
Comitetul Economic și Financiar (CEF) al UE are patru săptămâni pentru a emite un aviz. Ulterior, Comisia va lua o decizie oficială privind plata.
Dacă evaluarea actuală va fi menținută, suma corespunzătoare jaloanelor neîndeplinite va fi suspendată, urmând ca România să aibă la dispoziție șase luni pentru a le îndeplini. După expirarea acestui termen, Comisia va reevalua progresele. Dacă va considera că jaloanele au fost îndeplinite în mod satisfăcător, va debloca fondurile suspendate.
A treia cerere de plată a României include etape-cheie în 37 de reforme și 17 investiții menite să genereze schimbări pozitive pentru cetățeni și întreprinderi, cu accent pe tranziția verde și cea digitală, transportul durabil, renovarea energetică, impozitarea și pensiile, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația, precum și gestionarea deșeurilor de apă și a pădurilor.
Printre măsurile din prezenta cerere de plată se numără:
Reforma pieței energiei electrice: În prezent, este în vigoare un nou cadru legislativ pentru stimularea investițiilor în eficiența energetică în industrie. Aceasta elimină barierele din calea contractelor de performanță energetică, introduce supravegherea pieței și stabilește noi standarde pentru eficiența energetică și instrumentele financiare ecologice.
Reforma regimului fiscal special pentru microîntreprinderi: O nouă lege reduce treptat regimul fiscal special, creând un sistem fiscal mai echitabil, mai simplu și mai transparent pentru microîntreprinderi.
Investiții în eficiența clădirilor: Au fost semnate contracte pentru renovarea în vederea eficienței energetice și renovarea integrată a clădirilor rezidențiale și publice.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României are o valoare totală de 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde în granturi și 14,9 miliarde în împrumuturi. Fondurile sunt condiționate de realizarea unor reforme ambițioase și de investiții cu impact sistemic.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Apel umanitar: Ajută-l pe Andrei în lupta cu leucemia!
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești transmite un mesaj important
Guvernul slovac anchetează oamenii de știință și vaccinurile covid: „Șarlatani și escroci”
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Fosta ministră a Apelor, Doina Pană: Situația despre care vorbește Victor Ponta nu a existat
Victor Ponta acuzat de înaltă trădare. Marcel Ciolacu îi cere să se retragă din cursa pentru prezidențiale
LIFE STYLE
Constanța devine, pe 17 mai, locul unde familiile aleargă împreună pentru o cauză nobilă
Deputat Aurelian Cotinescu: Construcția unei lumi mai bune începe cu gesturi simple, făcute împreună
TOP 6 domenii în care merită să investești în 2025
Ce ne aduce Luna plină din Balanță, 13 aprilie 2025
Sfaturi pentru o minte sănătoasă
SPIRITUALITATE
Sursa problemelor de sănătate este întotdeauna starea noastră interioară
Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit
Pentru a simți energia Divină, trebuie să cureți sufletul, să renunți la toate atașamentele
„Cristos a Înviat – Concert Extraordinar de Paști”
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Beneficiile spirulinei pentru un stil de viață sănătos
O nouă activitate în cadrul CAMPANIEI VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI A AVUT LOC LA LUPENI
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Cum putem supraviețui ani întregi dacă vom consuma doar curmale și apă
Cele mai frecvente greșeli în demachierea pielii sensibile și cum să le eviți
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sursa problemelor de sănătate este întotdeauna starea noastră interioară
Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la târgul tradițional de Sfântul Gheorghe din Moreni