Artiștii plastici din România își unesc forțele, în această lună, pentru a susține o cauză a Crucii Roșii Române. În cadrul expoziției 𝐁𝐎𝐓𝐀𝐍𝐈𝐂𝐀, organizată de ARHIVA DE ARTĂ la Senatul României, artiștii au fost invitați să participe cu lucrări de artă care respectă tematica „Flori”.

O parte din încasările generate de această expoziție în perioada 15-30 aprilie vor ajunge la Crucea Roșie Română pentru susținerea copiilor din Centrele E.G.A.L. Centrul E.G.A.L. înseamnă Educație, Generozitate, Abilități și Libertate pentru copiii care au nevoie de șanse egale la o viața normală. Centrele de zi susținute de Crucea Roșie Română încearcă să le arate copiilor nevoiași adevărata normalitate.
În fiecare centru, 50 de beneficiari copii, tineri și părinți acestora, sunt incluși zilnic într-un program integrat de dezvoltare, desfășurat cu sprijinul voluntarilor. De-a lungul anilor, Crucea Roşie Română şi-a dezvoltat capacitatea de a gestiona centrele de zi, prin activităţi de voluntariat şi în parteneriat şi colaborare cu autorităţile locale şi societatea civilă. Proiectul care se derulează în municipiul Lupeni are rol de catalizator în vederea realizării unui dialog mai bun cu autorităţile şi comunităţile locale, prin dezvoltarea de modele şi furnizarea iniţiativelor şi intervenţiilor de suport social pentru copiii şi tinerii marginalizaţi, rezultatul aşteptat fiind de a facilita şi a dezvolta programul existent şi funcţional şi prin alte mijloace şi resurse provenite de la bugetul local sau de stat.
Încă de la intrarea în CENTRUL EGAL, beneficiarii exersează cuvintele magice, formele de politețe, mulți dintre ei au învățat anotimpurile, să citească un ceas, regulile bunului simț. Se vede o imbunățățire vizibilă și a comportamentelor acestora, din copiii rebeli de odinioară, au devenit respectuoși, care știu acum, ce-și doresc în viață. Lipsurile din familie, sunt suplinite prin devotamentul voluntarilor, care urmăresc zilnic dezvoltarea și gestionarea nevoilor beneficiarilor, evitarea și gestionarea micilor conflicte care apar, acolo unde sunt copiii de vârste diferite și cu personalități multiple.

„Până în prezent ne-am atins scopul proiectului, am avut şi părinţii implicaţi în activităţi socio- educative, în sesiuni de consiliere individuală, cursuri de operare calculator, sesiuni de incluziune pe piaţa muncii.

În numele subfilialei de Cruce Roşie Lupeni vreau să mulţumesc încă o dată Primăriei și Consiliului local din municipiul Lupeni, cadrelor didactice, CCZ, finanţatorilor, sponsorilor noștri, care ne-au înţeles nevoile şi solicitările.

Ne bucurăm, prin ceea ce facem zilnic, în CENTRUL EGAL să vedem o îmbunătățire în activitatea școlară a acestuia, în modul de comportament în societate. Implementăm și din principiile Crucii Roșii Române. E-ducație G-enerozitate A-bilități L-ibertate. Sunt patru principii, sub un singur cuvânt: EGAL- ÎN EDUCAȚIE, ÎN COMUNITATE, ÎN DREPTURI, dar și în obligații. Poți întoarce un BINE, făcând un alt BINE semenului tău, aflat în nevoie.

Voluntarii noștri au demonstrat, de -a lungul celor opt ani de activitate, că au capacitatea de a gestiona şi implementa activităţile destinate copiilor proveniţi din familiile defavorizate social. Cu toţii ne dorim să nu mai întâlnim copiii cerşetori pe stradă… Ajutaţi-ne, să nu fim acuzaţi de sechestrare de copii, atunci când aducem copii la centrul nostru şi le oferim o masă caldă. Cu toţii ne dorim să prevenim abandonul şcolar, cu toţii ne dorim ca acei copii proveniţi din familii cu părinţi delicvenţi, să nu devină infractorii de mâine. Cu toţii ne dorim să trăim într-un oraş sigur şi să nu ne fie frică de traficanţii de droguri, de cei care fac trafic de fiinţe umane, de cei care ne tâlhăresc.
Cum prevenim aceste fapte?…prin EDUCAŢIE!

Noine-am asumat acest rol, să prevenim de timpuriu, de la vârsta de 6 ani, să educăm aceşti copii proveniţi din familiile cu aceste riscuri. Să prevenim comportamentul violent şi delincvent, să le oferim şansa de a deveni tineri de încredere şi mai apoi, adulţi responsabili.

Noi, am avut acest curaj să ne asumăm voluntar educaţia copiilor proveniţi din familii vulnerabile.

Dar, nu putem fără resurse financiare şi materiale. Și fără ajutorul voluntarilor, care sunt inima și sprijinul centrului nostru”, a declarat coordonatoarea centrului, directoarea Subfilialei de Cruce Roşie Lupeni, Simona Hîrieaşu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan