Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială Timișoara,va transmite, cu titlu gratuit, peste 463.000 de măști, acestea urmând să ajungă la elevi.
Astfel, în baza protocolului încheiat între Direcția de Asistență Socială și Inspectoratul Județean Școlar Timiș, vor fi predate în cursul zilei de vineri, 10 septembrie, un număr de 463.650 de măști faciale, ce urmează să ajungă la elevii din școlile primare, gimnaziale și licee.
„Unul dintre ultimele ordine date de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a fost acesta legat de posibilitatea ca primăriile să împartă școlilor măștile distribuite de către minister pentru persoanele vulnerabile și care nu au fost ridicate. Siguranța elevilor pe tot parcursul anului școlar este prioritară, în acest context al pandemiei Covid-19 și, de aceea, mă bucur că am reușit să împărțim aceste măști. În același timp, am investit anul acesta aproape 6 milioane de lei în reparații și achiziții de materiale sanitare și dezinfectanți, totul pentru ca școlile să fie pregătite de întoarcerea elevilor în bănci”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Măștile urmează să fie distribuite în școli de ISJ Timiș, în funcție de nevoi.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului