Mai mulți salariaţi ai termocentralei Mintia s-au strâns, în această dimineaţă, în clădirea administrativă pentru a-şi arăta nemulţumirea față de faptul că: ”angajaţii care au o vechime mai mică de trei ani în cadrul unităţii nu vor beneficia de venituri de completare, în cazul în care vor fi concediaţi colectiv”.
Potrivit declarațiilor celor din Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara termocentrala Mintia, aceşti energeticieni au apreciat că sunt „discriminaţi” în ceea ce priveşte drepturile acordate la disponibilizare, comparativ cu colegii lor care au o vechime mai mare de 36 de luni.
„O altă formă de discriminare o reprezintă diferenţierea între energeticieni şi mineri cu privire la durata perioadei de acordare a venitului de completare”, susţin sindicaliştii, în contextul în care angajaţii din termocentrală vor primi acest ajutor pentru o perioadă de doi ani, iar cei din minerit pentru o perioadă de patru ani. Sindicaliştii au solicitat administraţiei Complexului Energetic Hunedoara (CEH) o renegociere a Contractului Colectiv de Muncă la acest capitol, urmând ca problema să fie discutată cu sindicatul reprezentativ pe unitate. În cadrul termocentralei Mintia lucrează 70 de angajaţi cu o vechime în unitate mai mică de 36 de luni, susţine sindicatul. Peste 500 de angajaţi, dintre cei aproximativ 700 ai termocentralei Mintia, au depus cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări de la CEH. Sindicaliștii au și un mesaj pentru colegii lor: prin acest document (.n.r. vezi fasimil) se modifică sursa de finanțare pentru plățile compensatorii. Atragem atenția că până la acest moment:nu există adresa de înregistrare a acestei modificări la ITM; nu există un document legislativ, ordonanță, hotărâre de guvern, care să susțină suportarea acestor cheltuieli de la bugetul de stat. În lipsa acestor acte, Hunedoara Solidaritatea Sindicatul nu recomandă completarea cererilor de disponibilizare”.

Aproximativ 900 de salariaţi din sectorul de minerit al Văii Jiului au luat o decizie similară în ceea ce priveşte viitorul lor în cadrul societăţii, conform datelor centralizate de administraţie la sfârşitul săptămânii trecute. Conducerea CEH a decis să prelungească până pe 21 mai a.c. termenul până la care pot fi depuse cereri de către cei care doresc să fie disponibilizaţi din cadrul societăţii, după ce, iniţial, acesta fusese anunţat pentru 13 mai.
Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) care doresc să plece din cadrul companiei prin procedura de disponibilizare colectivă ar putea beneficia de o compensaţie în bani în valoare de aproximativ 10.000 de euro, echivalent în lei, impozitată cu 10%, potrivit propunerilor formulate de conducerea societăţii şi Sindicatul „Muntele”, reprezentativ la nivelul companiei.
Surprizele nu s-au oprit aici, angajații disponibilizați s-au trezit și cu grupele de muncă tăiate, începând cu anul 2011. Acest lucru ne-a fost dezvăluit de un fost mecanic care a lucrat la E.M. Paroșeni( n. r acum istorie). De la grupa I de muncă, așa cum știau că au fost încadrați, la întocmirea actelor pentru pensie, au constatat că acum, benefiază de grupa a III a de muncă. ”Am fost păcăliți, pe față. am găsit modificările făcute în cărțile de muncă.” a fost declarația sa, seacă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan