Organizația Națională ”Cercetașii României” (ONCR) este cea mai mare și mai veche mișcare de tineret din România, fondată în anul 1913 și având ca scop educația non-formală a copiilor și tinerilor pentru a deveni cetățeni responsabili. ONCR este membră WOSM – World Organization of the Scout Movement – cea mai mare organizație internațională non-profit și non-politică din domeniul educației tinerilor, care reunește 176 de organizații naționale, având peste 60 de milioane de membri, copii, tineri și adulți, din întreaga lume.
Din 1993, în ONCR activează peste 80 de centre locale, în toată țara, bazându-se pe voluntariat și metoda scout sub deviza „Gata Oricând!”, contribuind la educația tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe Promisiunea și Legea Scout, pentru a construi o lume mai bună, în care oamenii sunt împliniți ca indivizi și joacă un rol constructiv în societate.
În perioada 2003 – 2012, coordonat de sufletistul Sebastian Stanciu a activat în județul Dâmbovița, Centrul Local ”Aventura Găești”, în care au crescut și s-au format ca oameni, sute de copii și tineri. A urmat înființarea, în anul 2008, a Centrului Local ”Naparis” la Pucioasa, coordonat de inimoasa învățătoare Cătălina Posta, care a grupat cercetașii din nordul județului (Moroeni, Buciumeni, Fieni, Pucioasa și Târgoviște). În urma participării la concursul ”Trofeul celor șase căi”, în perioada 2009-2010, alături de alte 51 de echipaje din toată țara, Patrula Coresi a Centrului Local ”Naparis”, formată din elevi de la școala ”Diaconu Coresi” din Fieni, a obținut locul I pe țară. Trofeul a fost înmânat membrilor patrulei în cadrul taberei de temerari „SCOUTLAND” desfăşurat la Nocrich, în judeţul Sibiu, în luna august 2010. În anul 2020, din cauza perioadei dificile pe care cu toții am parcurs-o și a plecării unor lideri din școli, activitatea Centrului Local ”Naparis” s-a redus.
E timpul așadar, pentru a reînvia cercetășia în județul Dâmbovița!
În octombrie 2025, profitând de vremea minunată și de sărbătoarea Sfântului Dumitru, s-a concretizat o primă activitate în parteneriat. Astfel, tânăra Costeluța Cârnaru, fostă membră a Centrului Local ”Aventura” Găești, astăzi mamă a doi minunați copii a preluat ștafeta, asigurând înființarea și coordonarea Grupului Candidat ONCR ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Răzvad. Cu sprijinul Asociației Ecologice Floare de Colț (printre membrii căreia se află și vechi purtători ai eșarfei de cercetaș!) a avut loc prima activitate, la Fieni, intitulată ”Cercetașii timpului, fosile și olărit, punți spre trecut”.
Pe 22 februarie, în toată lumea, se sărbătorește Ziua Mondială a Cercetășiei, fiind ziua de naștere a fondatorului mișcării Scout, Sir Robert Baden Powell (1857-1941), cel care a pus bazele cercetășiei în anul 1907, promovând educația tinerilor, prin viață disciplinată și credință.
Ieri, 22 februarie 2026, o nouă ocazie, așadar, pentru o activitate în natură, a cercetașilor de la Grupul Candidat ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Răzvad, în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț s-a concretizat, sub titlul ”Natură și olărit de Ziua Mondială a Cercetășiei”. Cei 35 de participanți (copii, tineri, părinți și lideri îndrumători) s-au bucurat de o zi însorită de iarnă, participând atât la o demonstrație de transformare a ”cremei pământului” de meșterul olar Nini Porojan din Vulcana Pandele, cât și de o drumeție prin zăpada proaspătă, la Mănăstirea Bunea. Aici, după vizitarea sfântului lăcaș, dar și a unei mese copioase, viitorii cercetași au depus promisiunea Scout și au primit diplome și premii, care să le reamintească de această minunată zi, petrecută în mijlocul naturii.
Vă așteptăm, așadar, alături de noi, să reînviem cercetășia în județul Dâmbovița!
Ileana Bocanciu
Președinte AEFC și, pe viață, purtător de eșarfă.







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista