Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Europa nu vă vrea! Rovana Plumb a fost respinsă. Nu mai poate fi comisar european

Comisia Juridică a Parlamentului European întrunită joi dimineață a respins la vot candidatura Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european la Transporturi. Ea a fost chemată astăzi pentru o audiere excepțională, pentru a da lămuriri cu privire la diferențele dintre declarațiile sale de avere depuse la Bruxelles și la București.

Ieri, nu a reușit să-i convingă pe membrii comisiei, care i-au cerut să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii despre împrumuturi de un milion de euro.

În favoarea Rovanei Plumb au votat 6 europarlamentari iar impotriva 15 europarlamentari. S-au abținut 2 europarlamentari.

Sigfried Muresan a declarat, la B1TV, ca “niciun roman nu a fost implicat, nu a fost prezent la sedinta” comisiei JURI, ci a fost doar o evaluare a comisiei.

“Dupa acest vot, comisia a deliberat si a decis ce urmeaza. Ar fi putut sa ii mai ceara explicatii suplimentare, sa o cheme la a doua audiere, dar parlamentarii juristi au spus ca nu mai e nevoie, nu credem ca ne poate convinge, de aceea, s-a recurs la sanctiunea cea mai dura.

Comisia Juridica va informa conducerea PE, iar presedintele PE va trimite o scrisoare oficiala presedintelui CE, in care va scrie ca Rovana Plumb nu isi poate asuma functia de comisar european”, a precizat europarlamentarul PNL.

Reamintim ca premierul roman a fost atentionat chiar de presedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sa nu o nominalizeze pe Rovana Plumb, dar Viorica Dancila s-a incapatanat sa mentina propunerea controversata.

Mai mult, Viorica Dancila nici nu este in tara zilele acestea, ci intr-o vizita mai degraba privata in Statele Unite.

Problema de integritate a Rovanei Plumb

Inainte de a fi audiati de comisiile specializate pe domenii, comisarii propusi in noua CE trebuie sa treaca de filtrul Comisiei Juridice, care face un control de integritate, verificand inclusiv declaratiile de avere ale fiecaruia.

In cazul Rovanei Plumb, aceasta declaratie a ridicat probleme. Mai exact, potrivit declaratiei de avere depuse in data de 25 iunie 2019 la Camera Deputatilor, Rovana Plumb ar avea un imprumut la BRD facut in anul 2007, in valoare de 800.000 de euro, cu scandenta in 2030. De asemenea, Plumb mai are un imprumut facut in acest an, in valoare de 800.000 lei, cu scadenta in 2021.

La categoria “plasamente, investitii directe si imprumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, suma platita conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost “mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019”, potrivit declaratiei de avere care apare pe site-ul Camerei Deputatilor.

Zece comisari propuși au fost obligați să ofere clarificări comisiei juridice cea care se asigură că niciunul dintre candidați nu este în situația unui potențial conflict de interese.

Dintre ei, numai Rovana Plumb și candidatul Ungariei sunt chemați să ofere informații suplimentare. Toți ceilalți au primit undă verde să treacă la etapa audierilor în comisiile de resort.

”Este vorba despre modelul mental din capul persoanelor ca Rovana Plumb și altor indivizi de la PSD care cred că ce merge la București și merge în Dâmbovița merge și la Bruxelles. Asta a fost gândirea, simplă și directă.

Rovana Plumb este o ordură din punct de vedere uman, a făcut nenumărate matrapazlâcuri înfiorătoare, fiul ei care merge cu un Mercedes de 250.000 de euro, satrapia din Dâmbovița pe care a constituit-o acolo, punându-și rudele, făcând legea, ea fiind legea acolo ani și ani. Cu dosarul Belina, făcut în complicitate cu Liviu Dragnea.

Și cu toate aceste lucruri odioase cu care această tipică femeie de partid PSD care nu se dă înapoi de la nimic le-a făcut aici în România, s-a dus acolo cu gândul că merge și la Bruxelles”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru digi24.ro

surse: digi24.ro, ziare.com

Distribuie acest articol Oficial Media
Share