România are prețuri la energie de două–trei ori mai mari decât statele din vestul Europei
Europarlamentarul Maria Grapini îi adresează premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care, se solicită măsuri urgente pentru reducerea prețurilor la energie, combaterea sărăciei și sprijinirea IMM-urilor și a tinerilor.
Maria Grapini atrage atenția că ”România are prețuri la energie de două–trei ori mai mari decât statele din vestul Europei” și cere Guvernului” să clarifice dacă a fost definit oficial statutul persoanelor vulnerabile și ce mecanisme vor fi aplicate pentru protejarea acestora în sezonul rece”.

”Eu mi-am făcut datoria de europarlamentar și am ridicat problema despre cum vom trece peste perioada rece, dar mă interesează România. De ce am făcut această scrisoare? Pentru faptul că, nu văd reacția din partea guvernului și am criticat asta, de mai multe ori, la ce ar trebui să fie legislația influenței europene. Orice modificare de directive și vorbim de directive la care chiar am fost raportor, pe norme comune, pe piața gazelor și a energiei în UE, România nu vine cu reacție și m-a surprins, că sunt chiar parlamentari români, care nu știu că există această procedură. Orice modificare de lege europeană, directivă sau regulament se transmite și statelor membre, guvernelor și comisiilor de specialitate din Parlament, care trebuie să-și pună amprenta națională. Am cerut cinci puncte domnului prim- ministru în scrisoare, pentru că, datele oficiale arată că 25% dintre români trăiesc în sărăcie, că 65% au suferit lipsuri de natură materială și suntem pe primul loc, România rămâne țara cu cea mai severă privare materială din UE. Dacă și noi, conform acelei directive am defini persoanele vulnerabile și ce pachet de măsuri avem , ar fi foarte bine”, a subliniat europarlamentarul Maria Grapini.
În ceea ce privește mediul de afaceri, Maria Grapini arată că peste 80% dintre IMM-uri sunt afectate de întârzierile statului la plata facturilor și cere respectarea legislației ce prevede termenul de plată la 30 de zile. ” M-am întâlnit cu patronatele. Pentru 2026 are guvernul pregătit ceva pentru start-up-uri, pentru susținerea locurilor de muncă, pentru IMM-uri? Ce se întâmplă cu directiva asimilată încă din 2013 când eram eu ministru, legat de plățile întrziate? Statul este cel mai mare blocator. Mănâncă lichiditățile firmelor și nu plătește la 30 de zile ,așa cum spune directiva” a conchis europarlamentarul Maria Grapini.
Aceasta mai solicită premierului informații privind măsurile planificate pentru creșterea veniturilor populației și pentru asigurarea accesului tinerilor la locuințe, începând cu anul 2026.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului