30 august – 4 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un factor motivant pentru voluntari, au sporit implicarea lor în activităţile centrului, în principal în ceea ce priveşte realizarea informării și popularizarea Centrului ED Târgoviște în cadrul comunităţilor de origine, inclusiv prin intermediul punctelor de informare înființate în județul Dâmbovița. În scopul arătat, vom realiza Tabăra de abilități practice și comunicare pentru voluntari EUROPE DIRECT Târgoviște cu tema – Nouă chiar ne pasă, dar ție? – Pactul verde european în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Teleorman la Eforie Sud.
11 septembrie – Ora de informare europeană cu tema Impreună-in.eu (together.eu)” la Biblioteca Orășenească Răcari, coordonator Cătălina DOBRE.
16 – 20 septembrie participarea unor voluntari și a echipei EUROPE DIRECT Târgoviște la vizitele de studiu, informare, documentare și schimburile de experiență organizate în parteneriat cu alte centre ED din UE, respectiv Bulgaria și România, cu tema Echipa şi voluntari ED Târgovişte în vizită la alte centre ED și/sau rețele din UE. Cu această ocazie vor avea loc și reprezentații de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta să schimbi ceva! cu subiecte precum Pactul verde european sau alte teme cheie specifice.
17 septembrie – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta să schimbi ceva! şi intitulată generic Să acționăm ACUM și pentru generațiile viitoare – Pactul verde european! Activitatea va reuni voluntari și membri echipelor de proiect de la ED Târgoviște, Vâlcea, București și Teleorman în Bulgaria.
23 – 25 septembrie – Participarea echipei ED Târgoviște la instruire pentru rețeaua de centre EUROPE DIRECT organizată de Comisia Europeană în România la Bruxelles, Belgia.
30 septembrie – EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa…Puncte de informare europeană – eveniment cu tema Viitorul agriculturii și protecția mediului natural . Activitatea va reuni bibliotecari şi cetăţeni din judeţul Dâmbovița – zona Titu – şi va avea loc la Biblioteca Comunală Corbii Mari – Punct de informare europeană.
La cerere organizăm ore de informare pe diferite teme europene în şcoli, licee, ONG-uri şi biblioteci publice.
REDACTAT:
Vlăduţ Andreescu – manager ED Târgovişte
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea