Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Evenimente de ZIUA MONDIALĂ A APEI și s-a lansat primul site din România dedicat exclusiv inundațiilor

De Ziua Mondială a Apei, ieri,  s-a lansat site-ul  lansează www.inundatii.ro – primul site din România dedicat exclusiv inundațiilor și managementului riscului la inundații
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) în parteneriat cu Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) dezvoltă, cu sprijinul Băncii Mondiale, proiectul „Întărirea capacității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor 2 și 3 ale ciclului II al Directivei Inundații 2007/60/CE -SIPOCA 734”, pe scurt ROFLOODS. Proiectul are ca scop reactualizarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații pentru perioada 2022-2027, de la nivelul tuturor celor 11 bazine hidrografice (+Fluviul Dunărea).
După realizarea acestor Planuri va urma, ca finalitate, corelarea lor cu Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice realizate conform Directivei Cadru Apă, oferind, în acest fel, o viziune integrativă, care va fi transpusă și la nivelul districtului hidrografic al bazinului Dunării. În cadrul proiectului a fost realizat și pus în funcțiune, în aceste zile, site-ul www.inundatii.ro, acesta reprezentând o realizare importantă a experților din domeniul managementului apelor.
Site-ul conține informații, pe înțelesul tuturor, despre inundații și managementul riscului la inundații, în general. Printre informațiile prezentate și explicate publicului se află aspecte privind riscul la inundații, tipurile de inundații, principalele instituții publice responsabile cu managementul riscului la inundații, dar și informații despre Directiva Inundații și Planurile de Management al Riscului la Inundații, bazinele hidrografice, precum și o secțiune de resurse cu ghiduri utile pentru rezidenți sau instituții publice, o secțiune cu resurse și chiar povești și jocuri pentru cei mici.
Deși adresat publicului larg, pentru a familiariza cetățenii cu subiectul și a-i ajuta să înțeleagă care este rolul lor în astfel de situații extreme, site-ul www.inundatii.ro este o resursă deosebit de utilă și pentru profesioniștii și autoritățile responsabile din domeniu. Aceștia pot găsi rezultatele proiectelor,
hărți, rapoarte, trimitere la legislația specifică domeniului, toate informațiile fiind clare și compilate în același loc pentru ca oricine are nevoie să le aibă oricând la un click distanță. www.inundatii.ro are o interfața simplă, prietenoasă, ușor de accesat și de navigat și de pe telefonul mobil. De asemenea, există și o secțiune de întrebări frecvente unde sunt centralizate răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre Directiva Inundații, managementul riscului la inundații,
implicarea părților interesate etc.
„Mă bucur să anunț, chiar de Ziua Mondială a Apei, lansarea unui nou instrument de informare pentru publicul larg, dar și pentru autoritățile locale, privind riscul la inundații, site-ul www.inundatii.ro. La finalul perioadei de implementare a proiectului ROFLOODS, autoritățile și instituțiile publice vor putea utiliza portalul GIS care conține Hărțile de risc și de hazard la inundații, Planurile de Management al Riscului la Inundații la nivel de Administrație Bazinală de Apă, Proiectele Integrate Majore dar și alte informații relevante pentru ciclul II de implementare a Directivei Inundații. Siteul pe care îl lansăm reprezintă un pas important în comunicarea cu publicul larg privind gestionarea inundațiilor, fenomene care sunt normale și se întâlnesc peste tot pe glob, explicăm ce acțiuni am
întreprins, punem la dispoziție materiale importante, atât pentru autorități dar, mai ales, fiecare dintre noi. De asemenea, veți regăsi pe www.inundatii.ro și o secțiune foarte utilă pentru cei mici – broșuri, cărți de activități, povești educative despre ce înseamnă indundațiile. Toate acestea au fost posibile cu ajutorul specialiștilor noștri din domeniul managementului apei, beneficiînd și de sprijinul important al specialiștilor de la Banca Mondială”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS.
Proiectul „Întărirea capacității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor 2 și 3 ale ciclului II al Directivei Inundații 2007/60/CE -SIPOCA 734” (ROFLOODS) reprezintă o continuare a muncii autorităților de apă în managementul riscului la inundații și presupune implementarea Directivei UE privind Inundațiile (2007/60/CE) care are trei etape:  Evaluarea Preliminară a Riscului la Inundații (EPRI) – etapa 1 – a identificat Zonele cu
Risc Potențial Semnificativ la Inundații – peste 500 la nivel naționa;  Elaborarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații (HHRI) – etapa a 2-a. Hărțile nu
sunt un instrument de protecție în sine, ci o unealtă de sprijin în planificare. Ele trebuie adoptate nu doar de autoritățile cu atribuții în domeniul managementului apelor, ci și de autoritățile locale, mai ales în planificarea urbană. Cetățenii sunt încurajați să le consulte pentru a înțelege dacă și în ce zonă de risc se află;  Elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (PMRI) – etapa a 3-a, care are ca parte centrală Programul de Măsuri și va include 3 categorii principale de măsuri. Aceste măsuri se iau conform unor metodologii realizate de experți internaționali, pe baza celor mai bune practici. În dezvoltarea lor sunt implicați stakeholderi atât la nivel național, cât și regional și local. Aceste măsuri vor fi adoptate la nivel național pentru reducerea riscului la inundații prin politici, ghiduri, instrumente și consolidarea capacităților. Totodată, vor exista măsuri adoptate la nivelul celor 12 Unități de Management (Administrațiile Bazinale de Apă + Fluviul Dunărea) pentru reducerea riscului la inundații, (prin măsuri de prevenire și protecție), precum și măsuri adoptate atât la nivel național, cât și la nivelul unităților de management, pentru reducerea riscurilor reziduale la inundații – măsuride pre gătire (inclusiv de răspuns și refacere).
Proiectul „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a si a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS ” cod SIPOCA 734 / cod MySMIS 130033. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, obiectiv specific Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP. Valoarea totală a proiectului este de 139.996.000 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 118.548.329,16 lei, iar cofinanțarea eligibilă este de 21.447.670,84 lei.
Proiectul are ca scop elaborarea celui de-al doilea ciclu de Planuri de Management al Riscului la Inundații pentru perioada 2022-2027.
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului îl reprezintă fundamentarea și sprijinirea măsurilor de implementare ce vizează adaptarea structurilor, optimizarea proceselor și pregătirea resurselor umane necesare îndeplinirii obligațiilor asumate prin Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificarile și completările ulterioare, a H.G. 846/2010 privind aprobarea Strategiei Naționale de Management al Riscului la inundații pe termen mediu și lung, precum și conformarea cu cerințele Directivei 2007/60/EC privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații în scopul consolidării capacității autorităților și instituțiilor publice din domeniul gopodăririi apelor și al managementului riscului la inundații.
https://youtu.be/yRhZx_Beq-U
Specialiștii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și cei ai Administrației Naționale “Apele Române” au identificat, în cadrul celor două cicluri de implementare a Directivei de Inundații, 511 zone cu potențial risc de inundații corespunzătoare unei lungimi de circa 20.000 de km de sectoare de râuri.
Astfel, până în prezent:  s-au efectuat măsurători topobatimetrice;  s-a completat modelul numeric la terenului;  s-au colectat informații privind pagubele potențiale. Acestea stau la baza realizării modelărilor hidraulice și elaborării hărților de hazard și de risc la inundații.  s-a demarat etapa de screening tehnic pentru întocmirea noilor Planuri de Management al Riscului la Inundații pentru următorii șase ani.
 Și tot de  Ziua Mondială a Apei,  s-a  lansat,  în premieră, în România un montaj video prin intermediul căruia au scos  a suprafață ceea ce nu putem vedea: apele subterane.
https://youtu.be/j3YNhHTC0Ms
Astfel, personalități din mediul guvernamental, reprezentanți ai societății civile (Act for Tomorrow, Mai Mult Verde și Asociatia CSR Nest), dar și români valoroși: David Popovici (18 de ani), petroșeneanul campion mondial Avram Iancu și Vlad Eftenie photography vă transmit un mesaj unic și un îndemn de a ne uni forțele pentru a lupta împreună împotriva unui dușman pe care nu îl vedem în fiecare zi, dar care ne afectează sănătatea și viața: poluarea.
”Pentru că anul acesta, de Ziua Mondială a Apei  se dezbate vizibilul din invizibil, nu puteam să nu aducem aproape de noi un mare campion la innot în ape curgătoare ce și-a început primul antrenament oficial cu public, traversând lacul Valea de Pești – Avram Iancu. În ultimii ani, românul care a realizat un maraton acvatic pe Dunăre, Omul simplu de la Petroșani care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsare, 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile, în perioada 20 iunie – 16 septembrie 2017- este cel mai bun mesager despre ape, importanța lor și calitatea acestora” au ținut să transmită, gospodarii de la ape.  Filmul reprezintă un semnal de alarmă în legătură cu faptul că apa este o resursă limitată.
La nivelul instituțiilor subordonate, în parteneriat cu  ong-uri, școli și grădinițe,  au avut loc diferite evenimente, în care, au fost angrenați elevi, cadre didactice, preșcolari, voluntari,etc.
„𝐼̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡 𝑠𝑢𝑏 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑙𝑖𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑒, 𝑎𝑝𝑎 𝑠𝑢𝑏𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑜 𝑟𝑒𝑧𝑒𝑟𝑣𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑔𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎̆𝑚 𝑐𝑎 𝑜 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑛𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒”, Gabriel Francisc ȘTIKA, director general Administrația Națională „Apele Române”. 𝐈̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆, 𝐩𝐚̆𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐦 𝐚𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞!
 Și cei de la Apa Serv Valea Jiului  au marcat în acest an ”Ziua Mondială a Apei”, abordând aceste teme de dezbatere, împreună cu un număr de 70 de elevi de la mai multe unități de învățământ din Valea Jiului, care au vizitat cu acest prilej Stațiile de tratare a apei de la Valea de Pești și de la Jieț, documentând în mod practic activitățile derulate în cadrul acestor stații de către specialiștii companiei. ”După cum se știe, acest gen de activități au devenit o constantă pentru Apa Serv Valea Jiului, pentru că noi credem că cu cât mai mulți oameni vor cunoaște și vor înțelege activitatea derulată în uzinele de apă pe care noi le exploatăm, cu atât vor prețui apa potabilă la justa sa valoare și vor acorda mai multă atenție gospodăririi acesteia dar și mediului înconjurător, a transmis Cristian Andrei Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.
”Copii din țări precum Polonia, Turcia, Estonia și Italia au ajuns, alături de cei de la noi, la stația de tratare a apei de pe Jieț. Au aflat aici cum apa care vine din izvoarele ce nu se văd, este tratată după cele mai moderne metode și, la final, în Valea Jiului, bem una dintre cele mai bune ape din țară. Suntem foarte încântați. Motto-ul zilei de astăzi este ”Invizibilul să devină vizibil”, motiv pentru care, ca de fiecare dată, noi încercăm să transmitem din cunoștinețle noastre, în primul rând, copiilor. Am fost cu copiii și la Valea de Pești și acum, aici, pe Jieț.
Am ales acest loc, ca să scoatem în evidență faptul că sursele de apă ale stației Jieț sunt trei izvoare subrterane. Dacă am merge în amonte, cam la 15 km, nu am vedea nicio picătură de apă, dar, de la cele trei  izvoare preiau apa din lacul Mija, un lac glaciar și formează, mai apoi, pârâul Jieț. O altă sursă, tot invizibilă, este Coasta lui Rus, care nu se vede decât în urma unei construcții hidrotehnice de amploare, care a fost realizată în anii 70, ca toată apa din Parâng, să ajungă, o parte în Lotru, iar o alta în Jieț. Din Lotru ajunge într-un lac de acumulare și, de acolo, într-un lac de acumulare, pentru cei din Vâlcea. Și tot pentru această stație sunt drenurile Jieț, drenuri funcționale de peste 10 ani. În istoricul alimentării cu apă, acum 100 de ani erau drenurile vechi. Dar acum 35 de ani a început modernizarea stației și chiar ne gândeam să renunțăm la acele drenuri. Dar, chiar dacă sunt instabile ca debit, că tot era invizibilă, am zis să renunțăm. Însă, schimbările climatice ne-au făcut să ne răzgândim”, a conchis  Cristian Ionică
”Proiectul la care participă  elevi din  patru țări, la care participăm și noi,  este unul de tip eTwinning, iar vizita la sursa de apă ce alimentează Petroșaniul, locul în care ei au stat în ultimele zile, i-a făcut curioși pe toți.Este un proiect de tip STIAM, adică Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică, adică unul de tip transdisciplinar„ a completat Ramona Gabriela Asan, profesorul coordonator al proiectului ce se derulează la Școala Gimnazială I.G Duca din Petroșani.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share