Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Exercițiu al ISU Hunedoara la CASTELUL CORVINILOR

În perioada 16-17 august 2021, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara organizează, la Castelul Corvinilor, un exercițiu pentru intervenție în zona urbană.
Antrenamentul de luni, 16 august 2021, a constat în operațiuni de descarcerare și extragere a unei victime dintr-un autoturism aflat în plan inclinat, aproximativ 70 de grade. Pe toată durata descarcerării salvatorii au fost asigurați în corzi de alpinism. Este primul antrenament de descarcerare cu alpiniști realizat în țara noastră.
Marți, începând cu ora 10:00, publicul este invitat la Muzeul Castelul Corvinilor să asiste la unul din cele mai dificile antrenamente ale pompierilor alpiniști din cadrul ISU Hunedoara.
Primul exercițiu va consta în stabilizarea, extragerea și transportul unei victime cu ajutorul unui sistem de linii tensionate (tiroliană) pe o distanță de aproximativ 90 de metri, din turnul Castelului până în zona de sigură (platou exterior).
Cel de-al doilea antrenament va consta în stabilizarea, extragerea și transportul unei victime cu fracturi multiple (accident de muncă), cu targa, printr-un rapel dirijat de pe schele, din spatele castelului până la ambulanța aflată în exterior.
Cristian Morar, purtător de cuvânt ISU Hunedoara, spune că:  ”antrenamentul de marți este primul antrenament cu public de până acum, publicul și presa având acces doar la exerciții”.
Salvarea victimei unui accident rutier în condițiile în care autoturismul se afla pe o pantă cu înclinație foarte mare și conform scenariului, fără posibilitatea ca salvatorii să se apropie de vehicul pe un alt plan decât cel superior. Este pentru prima dată când pompierii alpiniști s-au antrenat pentru salvarea unei victime concomitent cu operațiuni de descarcerare, toate manevrele fiind executate cu salvatorii asigurați cu corzi.
În cadrul acestui antrenament au fost parcurse trei scenarii:
1. Posibilitate de explozie a autoturismului, în acest caz recurgându-se la extragerea de urgență a victimei și transportul acesteia în zona de siguranță și apoi la ambulanță;
2. Victima conștientă blocată în interior, extragerea acesteia realizându-se prin spatele autoturismului;
3. Victima blocată în interior fără posibilitatea deschiderii normale a ușilor, în acest caz s-a procedat la tăierea părții superioare a autovehiculului, cu sculele de descarcerare grea (30 kg greutate), alimentate de un generator.
”Mâine, 17 august, vă invităm la Castelul Corvinilor pentru a asista la un nou antrenament, primul cu public desfășurat de pompierii alpiniști, în care va fi realizată o misiune de salvare din turnul castelului. Pompierii alpiniști vor acorda primul ajutor tinerei implicata in exerciţiu şi asemeni cavalerilor de odinioară vor salva prințesa rănită din turn cu ajutorul unui sistem de linii tensionate (tiroliană), pe o distanță de aproximativ 90 m, din turnul castelului până în zona de siguranță (platoul exterior). În aceeași zi am pregătit și un al doilea scenariu care constă în stabilizarea, extragerea și transportul unei victime cu fracturi multiple, urmare a unui accident de muncă, cu targa, printr-un rapel dirijat de pe schelele din spatele castelului” au ținut să transmită reprezentanții ISUHunedoara.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share