Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit o premieră pentru MNArT. Într-un val de entuziasm fără precedent, 735 de elevi din toate colțurile țării, alături de studenți ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, au trecut pragul muzeului, marcând un record absolut la nivelul unei zile, pentru MNArT.
Această participare impresionantă a insuflat muzeului o energie pozitivă, entuziasmul și curiozitatea tinerilor transmițându-ne un semnal emoționant, acela că noua generație știe să recunoască și să aprecieaze valoarea patrimoniului artistic și este dornică să se apropie de esența artei europene. Afluența tinerilor pentru a descoperi universul inovator al lui Michelangelo Merisi da Caravaggio, demonstrează nu doar fascinația crescândă a acestora, ci și relevanța muzeului ca vector esențial al educației culturale, un spațiu al dialogului între generații și al cultivării aprecierii pentru valorile estetice și istorice.
Coordonarea minuțioasă a echipei muzeului în planificarea vizitelor, împreună cu implicarea esențială a instituțiilor de învățământ, a cadrelor didactice și a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, a transformat această zi într-un exemplu de colaborare fructuoasă în slujba educației artistice, pentru care mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest succes.

Deschisă în 16 noiembrie în Galeria Ioachim Miloia a Muzeului Național de Artă Timișoara, expoziția prezintă 43 de opere aduse de la Florența, care ilustrează reflexele inovației caravaggești, însușite cu măiestrie de mari creatori ai picturii europene. Expoziția în sine reprezintă un moment remarcabil în parcursul Muzeului Național de Artă Timișoara, prezentând în premieră pentru România una dintre picturile originale ale lui Caravaggio, Băiat mușcat de șopârlă, alături de alte capodopere din epoca barocă, semnate de artiști din aria sa de influență, precum Lorenzo Lotto, Juseppe Ribera, Gian Battista Caracciolo, Dirck van Baburen, Mattia Preti, etc..
Expoziția „Luminile lui Caravaggio”, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada 16 noiembrie 2024 – 28 februarie 2025, este realizată în colaborare cu Fondazione di Studi di Storia dell’Arte Roberto Longhi din Firenze și Civita Mostre e Musei din Roma, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerelor Culturii din România și Italia.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan