Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

EXPLOZIV: Nu există un contract de vânzare-cumpărare pentru termocentrala Mintiei!!!!!!

Senatoarea Diana Șoșoacă a devenit parte în procesul privind anularea vânzării Termocentralei Mintia.

Pentru prima dată, un grup de români conduși de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă s-a coalizat la nivel național, din toate colțurile țării, împotriva jafului efectuat de trădătorii de la conducere în cârdășie cu forțe externe și ostile României.

„Doamna Hoșman, un om simplu, o pensionară, a contestat vânzarea Ter­mo­centralei Mintia. În calitate de se­nator, am contestat și eu, dar a inter­ve­nit și Sindicatul Solidaritatea. Mai mult, am cumpărat de la un fost salariat o parte din creanță și, deci, sunt și eu creditoare în acest caz. Apoi, am aflat astăzi, în sala de judecată, că nu există un contract de vânzare-cum­părare pen­tru termocentrală, este doar un pro­ces verbal al licitației. Vrem să fa­cem totul public referitor la această vân­zare. Toate privatizările pe care le investighez eu au latură penală. În cazul Termocentralei Mintia am făcut plân­geri penale împotriva președintelui țării, ministrului Energiei, adminis­tra­to­rului judiciar, conducerii Complexului Energetic Hunedoara, inclusiv dom­nului Comănescu de la Constanța, care se află în spatele acestei vânzări. Plân­gerile penale sunt pentru abuz în ser­vi­ciu, trădare, subminarea economiei țării etc. Vrem să oprim vânzarea ter­mo­centralei. La acest moment nu s-a plătit prețul pentru aceasta. Cei de la ANAF și Ministerul Energiei au băgat în insolvență propria companie. Vom merge cu anchetele mai departe. Iar Parchetul General va trebui să înceapă ancheta în acest caz. Am numele per­soanelor care au dus la falimentul Ter­mocentralei Mintia! Îi îngrop pe toți cu tot ce știu. Să-și aducă aminte de cu­vintele generalului Eremia Grigorescu: Pe aici nu se mai trece!”, a declarat public se­natoarea Diana Șoșoacă, în fața a peste o sută de susținători, care au fost prezenți să susțină cauza, în cazul vânzării termocentralei Mintia. Diana Șoșoacă a făcut și   o cerere de intervenție pe cale principală în acest dosar, după ce a cumpărat creanțe de la liderul de sindicat din  Termocentrala Mintia, Cristian Iștoc. „Am tot interesul să intervin în acest dosar, având în vedere că am cumpărat prin cesiune de creanță,  o creanță din partea unui creditor al CEH Hunedoara, așa că sunt parte direct interesată în dosar”, a trasmis Diana Șoșoacă în fața instanței. Avocatul Constanței Hoșman a cerut ca firma de involvență care administrează Complexul Energetic Hunedoara să depună la dosar actele care au stat la baza licitației de vânzare a Termocentralei, dar și contractul de vânzare-cumpărare. Avocatul firmei a susținut în instanță că un astfel de contract nu există în acest moment, pentru că prețul nu  a fost plătit integral. Noi, odată cu întâmpinarea am depus la dosar procesul verbal de licitație, care este documentul contestat. Un contract de vânzare cumpărare evident că nu este încheiat, din moment ce nu este plătit integral prețul”, a spus, în fața instanței avocatul firmei de insolvență. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 19 decembrie a.c.   Deci, cu această ocazie s-au aflat niște lucruri uluitoare: NU EXISTĂ niciun contract de vânzare al Termocentralei MINTIA, iar licitația și vânzarea termocentralei sunt învăluite într-o serie de ilegalități cutremurătoare, strigătoare la cer!

Aceasta a prezentat public și intenția Consiliului  Județean de a prelua termocentrala Mintia și -i acuză din nou, pe cei de la Ministerul Energiei, de TRĂDARE!!!!

” Consiliul Județean Hunedoara a înaintat Ministerului Energiei și Complexului Energetic Hunedoara mai multe adrese prin care își manifesta intenția și disponibilitatea de a lua în proprietate și administrare Termocentrala Mintia!!!!

DECI TRĂDARE, de trei ori TRĂDARE, frați români! Nu ar fi fost nevoie nici de disponibilizări și nici de lăsarea fără loc de muncă a personalului și nici înstrăinarea unei resurse strategice, în contextul acesta destul de grav al crizei energetice, o criză pe care, după cum vedem unii o vor agravată în mod ARTIFICIAL!!! Mulțumim av. Mihai Rapcea pentru susținerea cauzei fără onorariu și pentru tot efortul depus, precum și dlui av.Gheorghe gabriel Căcescu penru demersul penal inițiat și pentru tot ajutorul dat. Mulțumim avocatului Simut Glad,  av. Baș Marcela, av. Popescu Rosalia, dlui presedinte de sindicat Solidaritatea, Istoc Cristian, Oanei Lovin, mulțumesc tuturor membrilor Partidului S.O.S. ROMÂNIA care au venit din toată țara să susțină cauza!Mulțumesc civicilor și jurnaliștilor independenți care au susținut cauza. ” a conchis senatorul Diana Șosoacă.

Tranzacția vânzării s-a făcut la  valoarea de 91.236.832 EURO, exclusiv TVA.  Termocentrala Mintia era parte a Complexului Energetic Hunedoara, entitate energetică aflată în insolvență din noiembrie 2019, din cauza datoriilor acumulate în timp.

Cumpărătorul este Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW.  Cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. Licitația publică a avut loc vineri, 26 august 2022, începând cu ora 12:00, la sediul administratorului judiciar al CEH. Mass Global Energy Rom, companie înființată special pentru această achiziție, a fost singurul ofertant.

Și totuși, iordanienii au plătit doar zece milioane de euro, restul fiind achitați doar în cazul în care, statul român trebuie să se asigure că noua capacitate de producție  va fi recordată la rețeaua națională de energie electrică și introducerea în sistem a minim 1300 de MGW, iar Transgaz trebuie deasemenea să ofere un acord de principiu pentru a aduce conducta de gaz până la termocentrală. Dacă aceste cerințe nu  se  realizează, investitorul iordanieni,  își vor lua banii înapoi.

”Dânșii au impus cele două condiții, dacă nu, să  își primească garanția înapoi. Se poate face până când își vor obține toate autorizațiile, că de aici au purtat discuții și cu domnul ministru al Energiei și cu domnul premier, din ce cunosc, se poate face o rezervare de capacitate, având în vedere importanța Mintiei pentru sistemul energetic național, să se rezerve acea capacitate din cei 2000 de MW urmând ca dânșii după ce parcurg toate etapele să li se atribuie acea capaciate”, a declarat Emil Gros, administratorul judiciar al CEH, la conferința de presă, după încheierea tranzacției.

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share